03:47:48 23.01.2026
Stiri

Pensiile și salariile bugetarilor din Transnistria vor fi reduse cu 30% și în luna mai

Economie 05.05.2015 11:22 Vizualizări723
Pensiile și salariile bugetarilor din Transnistria vor fi reduse cu 30% și în luna mai

În luna mai va rămâne în vigoare regimul de achitare în proporţie de 70% a pensiilor şi salariilor bugetarilor, anunță autoritățile autoproclamatei republici moldovenești nistrene.

Aceste plăţi sociale rămân a fi reduse din cauza neîndeplinirii bugetului regiunii separatiste.

„În luna aprilie curent, veniturile la bugetul regiunii au constituit 102 milioane de ruble transnistrene (aproximativ 9,3 mln. de dolari), ceea ce este cu 37 la sută mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut”, se menționează într-un comunicat de presă au așa-ziselor autorități de la Tiraspol.

Din cauza situaţiei bugetare în ansamblu, de la începutul anului „datoria la pensii şi salarii în regiunea transnistreană se estimează la 200 de milioane de ruble (peste 18 mln. de dolari). În asemenea condiţii financiare, plata pensiilor şi salariilor bugetarilor va fi micșorată şi în luna mai cu 30%”, se mai spune în comunicat.

Totuși, pensiile şi alte plăţi destinate veteranilor de război şi invalizilor de gradul I sau II se vor achita în măsură deplină.

De asemenea, în mai va fi limitată şi finanţarea unor sectoare sociale, cum ar fi asigurarea cu produse alimentare şi medicamente, susţinerea medicinei de urgenţă, structurilor de forţă ş.a.

Aceste măsuri sunt luate ca urmare a crizei pe care o traversează Transnistria de mai multe luni.

Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.96 1 USD 17.05 1 RON 3.92 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte