11:24:02 20.04.2024
Stiri

A ajuns-o CUȚITUL la OS. Maia Sandu, supărată FOC pe judecători

Social 23.12.2014 13:15 Vizualizări7282 Autor: Mariana Rață
A ajuns-o CUȚITUL la OS. Maia Sandu, supărată FOC pe judecători


Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a făcut publică astăzi o scrisoare deschisă adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în care dezvăluie mai multe cazuri pierdute de minister în judecată în care deciziile judecătorilor au fost „vădit eronate”.

Ministrul afirmă că a luat decizia să facă publică scrisoarea, după ce solicitările sale anterioare adresate CSM au fost ignorate.

„Este îngrijorător faptul că una dintre scrisorile anterioare către CSM, prin care solicitam examinarea comportamentului unor magistrate nu numai că nu a ajuns nici măcar la Colegiul disciplinar pentru a fi pusă în discuție, ci a avut efecte adverse asupra noastră. Întâmplător sau nu, unul dintre judecătorii care au fost vizați în materialul cu pricina a pronunțat în perioada imediat următoare încă două decizii în defavoarea ministerului, manifestând totodată față de noi о atitudine tendențioasă, în contradicție cu normele de conduită pe care trebuie să le afișeze un magistrat în exercitarea actului de justiție”, menționează Maia Sandu în scrisoare.

Oficialul prezintă și câteva cazuri concrete în care judecătorii ar fi luat decizii părtinitoare.

„Anul trecut, Ministerul Educației a eliberat din funcție un director de școală profesională. Temeiul de eliberare l-a constituit împlinirea de către directorul în cauză a vârstei de 65 de ani. Codul Muncii prevede expres că, la împlinirea vârstei de 65 de ani, toți conducătorii de instituții de stat trebuie eliberați din funcție. Un atare amendament la Codul Muncii a fost aprobat încă în anul 2006.

Directorul a contestat ordinul în instanță, invocând neretroactivitatea legilor și susținând că, în raport cu el, se aplică doar legile în vigoare în momentul în care acesta fusese angajat la serviciu, adică cele din 1986.

Surprinzător, dar judecătorul Galina Moscalciuc de la Judecătoria Buiucani îi dă câștig de cauză reclamantului și anulează ordinul de concediere. În motivare este repetat același argument: întrucât persoana respectivă a fost angajată în 1986, când nu exista temeiul de concediere în legătură cu împlinirea vârstei de 65 de ani, concedierea este ilegală.

Din punct de vedere juridic, о asemenea interpretare dată principiului neretroactivității legii nu poate fi susținută.

Decizia respectivă înseamnă, de facto, că celor născuți într-un an anume ar fi trebuit să li se aplice pe tot parcursul vieții doar legile în vigoare în ziua nașterii. Dacă ar fi să ținem cont de logica magistratului și dacă о atare interpretare s-ar aplica drept precedent judiciar în raport cu alte cazuri, atunci, bunăoară, un SRL înregistrat în Registrul comerțului în 2008 va achita impozitele și taxele pe anii următori doar în cuantumul prevăzut de politicile bugetar-fiscale din anul 2008; un funcționar public numit în funcție până în anul 2008 va fi îndreptățit să refuze depunerea declarației de interese personale, dat fiind faptul că, la momentul numirii sale în funcția publică, nu exista Legea cu privire la conflictul de interese. Sau, de exemplu, un judecător numit până în 2014, când a intrat în vigoare legea de majorare a salariilor, nu va beneficia de salariu potrivit legii noi, ci de salariul existent la data emiterii decretului de numire în funcție”, se arată în scrisoarea adresată de ministrul Educației.

Ministrul mai afirmă că judecătorii din R. Moldova au ajuns să pună deja și note la BAC, oferind exemplul unui elev care a obținut nota 10 la un examen de Bacalaureat printr-o decizie de judecată. Maia Sandu, care prezintă mai multe exemple de acest fel, își exprimă speranța și convingerea că CSM își va îndeplini rolul său consacrat de lege, acela de garant al independenței justiției.

scrisoare_deschisa_CSM.pdf


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md