PD critică RAPORTUL de monitorizare al „Promo-LEX”: „Respingem aceste falsuri. Sunt gânduri personale redate, probabil, prin prisma opțiunilor politice proprii”
1914
Raportul numărul 1 de monitorizare electorală, făcut public de către Asociația „Promo-LEX”, ar conține falsuri și ar promova o serie de afirmații și informații neverificate, fără suport factologic și fără suport juridic, de natură să afecteze negativ credibilitatea procesului electoral. De această părere sunt reprezentanții Partidului Democrat (PD).
CITIȚI și Raport „Promo-LEX”: Campania electorală din R. Moldova a pornit cu stângul. PD și PSRM folosesc „masiv” resursele administrative, iar Blocul „ACUM” distribuie materiale informative, nefiind înregistrat în calitate de concurent electoral
„Raportul Promo-LEX nu are la bază nicio metodologie de lucru, fiind în fapt o înșiruire de gânduri personale ale unui grup de observatori, redate, probabil, prin prisma opțiunilor politice proprii. De altfel, chiar Promo-LEX recunoaște că nu-și asumă obligația de a proba constatările din raport, ceea ce indică foarte limpede caracterul lor subiectiv și distorsionat”, susține șeful staff-ului electoral al PD, Vlad Cebotari.
Potrivit acestuia, „Promo-LEX” a inclus în raportul său critici față de unele organe judiciare sau de urmărire penală, fără a ține cont de principiul independenței justiției, iar acest lucru poate fi considerat presiune asupra actului de justiție.
„În același timp, în raport apar o serie de critici cu privire la sistemul electoral mixt, poziționate împotriva cadrului legal existent și fără a face cel puțin judecăți de valoare în privința modului de aplicare a acestui cadru legal. Fiind în dezacord cu cadrul legal, autorii raportului nu pot oferi o evaluare obiectivă a aplicării lui. Sistemul de vot din R. Moldova este neutru în raport cu toți actorii politici, la fel ca orice alt sistem de vot democratic, fapt pe care Promo-LEX trebuia să îl ia în considerare”, a continuat Cebotari.
De asemenea, democratul spune că și concluziile în legătură cu dreptul cetățenilor de a alege și permisiunea de a se face agitație electorală în ziua votului „ridică multiple semne de întrebare în privința intențiilor „Promo-LEX”, mai ales că organizația avea anterior o altă opinie vizavi de acest lucru”.
„Respingem în mod categoric acuzațiile referitoare la folosirea resurselor administrative de către PD prin simplul fapt că Parlamentul și Guvernul au adoptat diferite măsuri sociale în lunile din urmă. Alegerile sunt frecvente într-o democrație (pot fi alegeri locale, parlamentare, prezidențiale), iar dacă am aplica o astfel de logică, ar însemna că Parlamentul și Guvernul nu și-ar mai putea îndeplini atribuțiile de teamă că orice măsuri sociale ar putea fi definite drept pomeni electorale”.
Vlad Cebotari a subliniat că societatea trebuie să fie informată obiectiv și echidistant despre modul de organizare și petrecere a procesului electoral, iar procesul de monitorizare a alegerilor trebuie să aibă la bază cele mai bune practici și standarde internaționale.
„Toate acestea fac misiunea Promo-LEX deosebit de importantă. Credităm Promo-LEX și ne exprimăm dorința de a sta la dispoziție, a purta discuții deschise și transparente, pentru a evita o fraudă morală prin asumarea unei misiuni de monitorizare electorală obiectivă în aparențe, dar tendențioasă în rezultat”, a conchis șeful staff-ului electoral al PD.
12.03.2026
11:36
6253
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4904
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8271
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5868
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9794
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10083
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13793
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15496
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15211
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14154
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
03.04.2026
20:41
1
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
73
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
522
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
297
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
275
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
289
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
404
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
313
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
399
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
650
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
598
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
609
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
543
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
629
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
735
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
661
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
636
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
683
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
673
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
653
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
629
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
698
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
734
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
717
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
753
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
Planul BREXIT a fost respins. Camera Lorzilor vrea protejarea cetăţenilor UE. Ce mai poate face acum premierul May
GRAV // Forțele armate din Crimeea au trecut sub controlul autorităților din peninsulă
A pus o ICOANĂ cu IISUS într-un STUP DE ALBINE şi a RĂMAS UIMIT când l-a deschis
ACCIDENT CUMPLIT: Cel puţin 43 de persoane au murit pe loc, după ce autocarul a căzut în prăpastie
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














