Pașapoarte FALSE eliberate de responsabilii din Comrat. Angajații sunt cercetaţi PENAL
2833
Responsabili din cadrul Secției evidenţă şi documentare a populaţiei (SEDP) din raionul Comrat sunt cercetaţi penal de Centrul Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Aceştia sunt învinuiţi că ar fi eliberat buletine de identitate şi paşapoarte biometrice false unor persoane aflate în conflict cu legea.
Dacă li se va demonstra vinovăia, aceștia riscă până la zece ani de închisoare și nu vor avea dreptul să ocupe anumite funcţii sau să exercite anumite activități pe un termen de până la 15 ani.
Ieri, ofiţerii CNA au reţinut un bărbat în vârstă de 34 de ani care deţinea paşaport biometric, eliberat de SEDP Comrat, cu date de identitate false. Acesta era căutat de organele de drept din R. Moldova şi România pentru comiterea unor infracţiuni, pentru care a fost condamnat la zece ani de închisoare în R. Moldova şi la cinci ani de puşcărie în România.
Acum o lună, bărbatul a fost oprit de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să părăsească ţara, eschivându-se de la răspunderea penală pentru faptele comise. Acesta însă a reuşit să fugă de la faţa locului, dar a fost reţinut aseară în sectorul Botanica din capitală.
Pe moment, bărbatul se află în izolatorul de detenţie provizorie al CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. Acesta este cercetat pentru complicitate în cadrul aceluiaşi dosar pornit pe depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice de către responsabilii SEDP Comrat.
Amintim că, în aprilie curent, CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat mai multe percheziții în birourile de serviciu ale funcţionarilor din cadrul SEDP Comrat, la domiciliile acestora şi în automobilele personale. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate documente şi de la Oficiul Stării civile din Comrat care a eliberat acte necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate.
11.09.2015
12:31
2593
Cumperi alcool? Iată ce au depistat polițiștii
11.08.2015
11:23
2748
Video // Zile de coșmar pentru un cetățean al R. Moldova: Cine și de ce îl ȘANTAJA, cerându-i bani și mașina personală
10.04.2015
13:24
3127
VIDEO // REȚINUT în timp ce primea mită 600 de MII de lei
26.06.2014
11:50
2955
Prezicerile veteranilor de război se ADEVERESC. DOUĂ persoane, reținute pentru acțiuni ce ar dăuna securității statului
19.06.2014
11:31
2478
S-a dat drept angajat al CNA pentru a scăpa de pedeapsă
04.04.2014
16:46
2445
Al şaselea avocat reţinut de CNA de la începutul anului
20.02.2014
09:30
2304
Angajat FISC, reținut pentru corupție
28.08.2013
14:22
2490
Mii de pachete cu țigări de contrabandă depistate într-un microbuz
23.08.2013
10:49
2097
Fost polițist, reținut de poliție
15.08.2013
18:12
2401
Fura automobile, se plimba cu ele prin oraș, după care le abandona
14.08.2013
14:18
2194
Un polițist din Florești a cerut mită pentru a înceta un dosar penal
13.08.2013
09:58
2743
500 de euro pentru a clasa un dosar penal
20.03.2026
11:22
218
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
215
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
394
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
561
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
584
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
592
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
602
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
637
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
593
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
671
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
580
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
635
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
675
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
591
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
638
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
676
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
667
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
675
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
761
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
600
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
642
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
717
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
692
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
632
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
656
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














