PAS ar fi aprobat deja LISTA MINIŞTRILOR, fără reprezentanţi ai altor formaţiuni politice: „Nici eu, nici colegii mei nu am fost invitați să discutăm astfel de subiecte și bănuiesc că nici nu ar avea sens..."
8588
Partidul Acțiune și Solidaritate nu a invitat niciun reprezentant al Platformei DA la negocieri privind o eventuală participare la actul guvernării. Fostul vicepreședinte al formațiunii, Igor Munteanu, se arată sceptic că PAS va veni cu astfel de propuneri atât către formațiunea sa, cât și către ceilalți actori politici, notează IPN.
După ce mai mulți agricultori din republică au expediat o scrisoare președintei Maia Sandu prin care cer examinarea candidaturii lui Alexandru Slusari la funcția de ministru al Agriculturii, reprezentanții Platformei DA spun că nimeni din formațiunea lor nu a fost abordat de către PAS.
„Nici eu, nici colegii mei nu am primit niciun fel de apropo-uri, nu am fost invitați să discutăm astfel de subiecte și bănuiesc că nici nu ar avea sens. Atât de multă putere investită într-un singur partid creează senzația că poate decide singur, unilateral, evitând situațiile în care ar trebui să negocieze cu alți actori politici, mai ales că acești actori au rămas în afara liniei de demarcare”, a spus Igor Munteanu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Potrivit lui Igor Munteanu, deficitul de cadre ar reprezenta o provocare pentru noua guvernare, în contextul în care vicepreședinții PAS au anunțat că urmează o amplă curățare a sistemului.
„Oricare partid, luat individual, nu are suficiente cadre sau persoane cu experiență care să completeze vacumul instituțional existent în Republica Moldova. Am auzit și apelul fruntașilor PAS către diaspora de a reveni la vatră. Puțini vor veni, pentru că salariile sunt puțin atractive, este și o instabilitate politică. Din acest motiv, PAS va trebui să mizeze, în special, pe cei din interiorul țării”, a spus Igor Munteanu.
La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr a obținut 1,45% din voturi. După scrutin, președintele și vicepreședinții formațiunii și-au dat demisia, iar noua conducere ar urma să fie aleasă la data de 5 septembrie în timpul Congresului partidului.
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
27.09.2026
12:53
27.09.2026
12:34
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















