Partidul „ȘOR”: Marina Tauber a finalizat „construcția secolului” în raionul Orhei. Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte în care am investit nu doar bani, ci și suflet
3244
Drumul Jora de Mijloc-Susleni a fost reconstruit în întregime, așa cum a promis Marina Tauber, în 2018, în calitate de primar al comunei Jora de Mijloc. Acesta este cel mai mare proiect de infrastructură din raionul Orhei, de la destrămarea Uniunii Sovietice încoace, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Tronsonul de drum Susleni-Jora de Mijloc, care are aproximativ 10 kilometri, asigură accesul rutier pe asfalt spre orașul Orhei pentru opt localități situate pe malul râului Nistru: Jora de Sus, Jora de Mijloc, Jora de Jos, Lopatna, Vâșcăuți, Bulăiești, Mârzaci și Mârzești. În 24 octombrie, au fost inaugurați primii cinci kilometri de drum, cu o lună mai devreme decât termenul planificat. Cealaltă jumătate de porțiune de drum a fost dată în exploatare în data de 18 noiembrie, pe ritmuri de fanfară.
Cei patru mii de locuitori ai comunei Jora de Mijloc, dar și oamenii din celelalte sate din preajmă salută construcția acestui drum și sunt mulțumiți că nu-și vor mai pune viața în pericol și nu vor mai trebui să piardă ore șir ca să ajungă la destinație. „Suntem foarte bucuroși de acest traseu. De 30 de ani, de când a fost puterea sovietică, speram și așteptam cu nerăbdare că vom avea un drum bun, deoarece toate erau foarte rele. Mulțumim reprezentanților Partidului „ȘOR” pentru acest cadou și apreciem că tot ce promit tot fac”, a spus un locuitor al comunei Jora de Mijloc.
„Tare rău a mai fost acest drum, era plin de gropi, ne stricam mașinile. Acum e o plăcere să mergi pe el. Și asta datorită dlui Șor, dnei Tauber și dlui Țurcanu”, a menționat o localnică a comunei. „Suntem tare mulțumiți. Mulțumim Partidului „ȘOR”. Nimeni nu vrut să ne facă așa drum. Acest tronson, dar și drumurile de prin sate sunt minunate”, a afirmat o altă femeie.
Deputatul Partidului „ȘOR”, fostul primar al comunei Jora de Mijloc, Marina Tauber, recunoaște că-i vine greu să creadă că acest proiect grandios a fost finalizat. „Ne bucurăm să asistăm la această minune, la ceea ce nu ne-am așteptat, deși a fost planificat. De fiecare dată când mergem pe acest drum modernizat, nu ne vine să credem că duce spre Jora de Mijloc. Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte în care am investit nu doar bani, ci și suflet. Acest drum european, confortabil va aduce comunei noastre dezvoltarea economică de vis”, a declarat Marina Tauber.
Primarul comunei Jora de Mijloc, Sergiu Labliuc, i-a mulțumit lui Ilan Șor, Marinei Tauber pentru contribuția la renovarea acestui drum, care, spune el, va contribui la dezvoltarea economică a localității Jora de Mijloc, dar și a celorlalte sate din raionul Orhei, precum și va impulsiona turismul. „Spun un mare, mare mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect. Investiția făcută ne va face să intrăm în istorie. Aceste meleaguri vor fi recunoscute și slăvite datorită acestui drum. Acești oameni, care au avut inițiativă, au investit suflet, putere au demonstrat că le pasă de doleanțele oamenilor și merită toată recunoștința”, a spus primarul Sergiu Labliuc.
Drumul Jora de Mijloc – Susleni a costat 60 de milioane de lei. 54 de milioane de lei au fost alocați din bugetul de stat, în urma amendamentelor depuse de către deputații fracțiunii Partidului „ȘOR”. Alte aproape șase milioane de lei au fost acordați de către Consiliul raional Orhei.
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că, prin astfel de proiecte, raionul Orhei își confirmă întâietatea la nivel de țară. „Acest tronson de drum este un exemplu care demonstrează că R. Moldova poate să facă și pași înainte, nu doar înapoi, așa cum se întâmplă în multe localități din țară. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără votul în Parlament a lui Vladimir Vitiuc, Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Marina Tauber, prezenți la eveniment, dar și tuturor deputaților echipei Partidului „ȘOR” care au susținut amendamentul la adoptarea bugetului de stat. Totuși, la baza tuturor proiectelor începute în 2015, la Orhei, stă dragostea pentru orheieni, răbdarea și încrederea în echipa Partidului „ȘOR”, a precizat Dinu Țurcanu.
În context, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a afirmat următoarele. „Cei din echipa Partidului „ȘOR” implementăm proiecte care schimbă semnificativ viața cetățeanului simplu. Vom depune toate eforturile pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în fața oamenilor, care țin mai mult de morală, de omenie, cu scopul de a face ca ziua de mâine să fie mai bună decât cea de azi”.
Reprezentanții din conducerea Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, Sergiu Sîrbu și Vladimir Vitiuc au afirmat că sunt onorați să participe la inaugurarea acestui tronson de drum, atât de important pentru țară. „Astfel de proiecte nu pot fi implementate fără ambițiile, dorința și iubirea față de țară pe care o manifestă echipa Partidului „ȘOR”. Ne bucurăm că tot mai multă lume înțelege care este ideologia formațiunii noastre și tot mai mulți oameni ne susțin, fapt demonstrat și de recentele sondaje de opinie”, a spus vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Vladimir Vitiuc.
„Singurul partid care lucrează pentru oameni este Partidul „ȘOR”. Singurele promisiuni îndeplinite, pe care oamenii le simt cu adevărat, sunt cele făcute de reprezentanții Partidului „ȘOR”. Toate aceste proiecte nu ar fi fost îndeplinite, dacă în spatele echipei noastre nu am avea un lider puternic cum este Ilan Șor”, a menționat Violeta Ivanov.
„Mă bucur că, regulat, sunt realizate noi proiecte de infrastructură. Datorită muncii asidue a administrației raionale, locale, datorită implicării Marinei Tauber, care depune suflet ca totul să decurgă cu bine se fac lucruri mărețe”, a menționat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Sergiu Sîrbu.
La rândul său, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, s-a arătat bucuros că ultima lună de toamnă se încheie cu finalizarea celui mai mare proiect de infrastructură din raionul Orhei – construirea drumului Susleni-Jora de Mijloc.
„Acest proiect demonstrează ce înseamnă să te ții de cuvânt în fața oamenilor, că ne îndeplinim promisiunile și că mergem înainte. Îi mulțumesc întregii echipe care a contribuit la realizarea acestui proiect rapid și calitativ, deși puțini au crezut că acesta va fi dus la bun sfârșit. Îi mulțumesc Marinei Tauber care a făcut tot posibilul ca acest proiect să prindă viață”, a declarat Ilan Șor.
În semn de recunoștință pentru contribuția imensă pe care a avut-o la realizarea celui mai mare proiect de infrastructură din Orhei - construirea drumului Jora de Mijloc-Susleni, Consiliul Raional Orhei a decis să-i confere președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, titlul de cetățean de onoare.
Tot în data de 18 noiembrie, echipa Partidului „ȘOR” a inaugurat, înainte de Hramul satului Jora de Jos din comuna Jora de Mijloc, o porțiune de drum renovată din această localitate. Lucrările de reabilitare a întregului drum vor continua la primăvară. De asemenea, vor fi construite și trotuarele din această comună.
19.03.2026
14:55
73
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
110
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
120
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
74
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
212
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
248
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
297
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
311
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
329
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
378
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
14:55
56
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
95
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
99
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
65
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
206
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
244
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
296
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
310
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
328
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
377
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
353
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
404
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
386
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
400
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
342
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
432
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
368
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
457
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
705
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
667
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
675
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
568
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
633
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
561
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
598
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
580
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


















Inapoi














