Stiri

Parlamentul denunță acordul CSI privind cartea și poligrafia, aliniind politicile culturale ale Moldovei la standardele UE

Actualitate 28.07.2026 16:54 Vizualizări245
Parlamentul denunță acordul CSI privind cartea și poligrafia, aliniind politicile culturale ale Moldovei la standardele UE

Parlamentul a aprobat astăzi, în prima lectură, cu votul a 59 de deputați, denunțarea Acordului privind colaborarea în domeniul editării, difuzării cărții și poligrafiei în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Inițiativa, înaintată de Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe, este argumentată prin faptul că documentul semnat acum trei decenii nu mai corespunde intereselor Republicii Moldova și obiectivelor actuale de dezvoltare ale sectorului cultural și editorial.

Proiectul a fost prezentat în plen de secretara de stat a Ministerului Culturii, Marcela Nistor. Ea a explicat că acordul este depășit atât sub aspectul mecanismelor de cooperare, cât și din punctul de vedere al eficienței sale practice în contextul actual.

„Necesitatea denunțării rezultă din mai multe considerente. Cooperarea prevăzută de acesta este bazată în mare parte pe mecanisme tradiționale de circulație fizică a publicațiilor și pe schimburi instituționale care presupun costuri logistice și poștale considerabile. Acordul nu oferă mecanisme de finanțare, fonduri dedicate sau alte instrumente concrete care să susțină participarea editorilor, bibliotecilor ori autorilor din Republica Moldova la proiecte internaționale”, a declarat Marcela Nistor.

Oficiala a subliniat că, în ultimii ani, Republica Moldova și-a creat propriile mecanisme de sprijin pentru promovarea cărții și a autorilor naționali pe plan internațional, adaptate noilor realități și tehnologiilor moderne.

„Prin Programul pentru traducerea și editarea cărții naționale în străinătate finanțăm direct traducerea operelor autorilor noștri și publicarea acestora de către edituri internaționale. În anul 2025 au fost susținute 13 titluri în opt țări, iar în 2026 sunt sprijinite alte 11 titluri în nouă state, printre care Italia, Franța, Spania, Statele Unite, Germania, Olanda și Grecia. Pentru aceste programe a fost alocat un buget de peste trei milioane de lei”, a precizat Marcela Nistor.

În cadrul dezbaterilor parlamentare, deputatul Marcel Spătari a declarat că acordul nu mai corespunde direcției actuale de dezvoltare a Republicii Moldova. El a subliniat că țara se orientează spre standardele europene și își reconfigurează treptat relațiile internaționale.

„Acest acord aparține unei alte epoci, unei alte paradigme. Este depășit. În calitate de stat candidat la Uniunea Europeană, nu putem rămâne prizonieri ai acestor acorduri depășite, care ne leagă măcar și simbolic de o țară care nu respectă cartea și editorii”, a afirmat deputatul.

Acordul propus spre denunțare a fost semnat în anul 1995 de cele 12 state membre ale CSI. Potrivit autorilor proiectului, denunțarea acestuia se înscrie în procesul mai amplu de revizuire a tratatelor încheiate pe platforma CSI și în eforturile Republicii Moldova de armonizare a cadrului normativ, dar și a politicilor publice, cu standardele Uniunii Europene.

Proiectul urmează să fie examinat și în lectura a doua, iar după finalizarea procedurilor legislative va putea intra în vigoare, consolidând astfel orientarea europeana a politicilor culturale și editoriale ale Republicii Moldova.

Parlamentul denunță acordul CSI privind cartea și poligrafia, aliniind politicile culturale ale Moldovei la standardele UE
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 444 Horoscopul zilei 28.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.63 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri