22:17:32 16.12.2025
Stiri

Parlamentul de la București a VOTAT numirea unui nou șef la SRI. Ce priorități a anunțat acesta

Politică 02.03.2015 18:55 Vizualizări1344
Parlamentul de la București a VOTAT numirea unui nou șef la SRI. Ce priorități a anunțat acesta monitorulcj.ro

Eduard Hellvig a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI), cu 498 de voturi „pentru” şi 15 voturi „împotrivă”, din totalul de 513 parlamentari care şi-au exprimat votul.

Eduard Hellvig a declarat, luni, în plenul Parlamentului, după validarea sa în funcţia de director al SRI, că, în continuare, corupţia reprezintă un factor de risc pentru siguranţa naţională, afectând economia şi subminând funcţionarea instituţiilor, scrie Mediafax.

„Consider esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţii de apărare a siguranţei naţionale. Cu toate că s-au înregistrat progrese majore în ultimii ani, corupţia reprezintă în continuare un factor de risc pentru siguranţa naţională, afectând economia şi subminând funcţionarea instituţiilor”, a arătat el.

Hellvig a menţionat necesitatea unui stat puternic.

„Când istoria s-ar putea să nu mai aibă vreodată răbdare cu noi, dacă vrem ca România să rămână în picioare, va trebui să avem un stat puternic, clădit pe un parteneriat democratic, cu propriii cetăţeni şi pe piloni instituţionali solizi”, a explicat Hellvig.

El a arătat că doreşte aprofundarea cooperării operaţionale şi a schimbului de informaţii cu partenerii euro-atlantici, în special cu SUA, în contextul escaladării tensiunilor în regiunea nostră şi a deciziilor de repivotare militar-strategică a NATO în estul Europei.

Directorul SRI a menţionat că instituţia pe care o va conduce a cunoscut în ultimii ani un proces amplu de reorganizare şi modernizare, devenind un vector de stabilitate naţională.

„Responsabilitatea de asigurare a securităţii cibernetice a Ucrainei reflectă statutul obţinut în cadrul comunităţii de informaţii euro-atlantice. Prioritatea Serviciului în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanţei, atât în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, cât şi în context geostrategic tensionat”, a mai spus Eduard Raul Hellvig.

Eduard Hellvig a fost europarlamentar şi vicepreşedinte PNL, deputat şi ministru în Guvernul Ponta, de unde s-a retras după ce a fost acuzat de incompatibilitate. Este considerat un apropiat al preşedintelui Iohannis încă dinaintea campaniei electorale din 2014.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 565 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte