FOTO // Pamela Anderson, ca o bunicuță pe străzile din Malibu, fără machiaj și cu păr cărunt. Imaginile cu actrița au surprins pe toată lumea
2504
Profimedia onsiderată un adevărat sex simbol, Pamela Anderson și-a surprins prietenii virtuali de curând, când a ieșit la cumpărături într-o ținută simplă, care pe mulți i-a dus cu gândul la o bunică.
În vârstă de 56 de ani, Pamela Anderson a fost mereu în centrul atenției, căci adora să îmbrace ținute care mai de care mai nonconformiste, care îi puneau în valoare silueta perfectă.
Acum, însă, actrița a fost văzută la cumpărături, în Malibu, Statele Unite ale Americii, iar ceea ce a surprins pe toată lumea este că a ales să poarte o fustă midi, albă, pe care a combinat-o cu un pulover gros, ușor larg. Totodată, ținuta ei a fost completată de o poșetă bej și de niște papuci. Evident, ochelarii de soare nu i-au lipsit.
Pamela Anderson, care spunea, în cadrul unui interviu, că nu se teme să îmbătrânească, a ales să nu poarte niciun pic de machiaj, iar părul și l-a prins într-un coc la spate. În același timp, ea a atras atenția și prin faptul că părea să nu-și mai fi vopsit părul de mai mult timp, fiind vizibile câteva fire de păr albe.
Pamela Anderson a recunoscut că ani de zile la rând n-a avut încredere în ea și a „detestat felul în care arăta”
Chiar dacă este una dintre cele mai apreciate actrițe, Pamela Anderson a recunoscut că ani de zile la rând n-a avut încredere în ea și a „detestat felul în care arăta”.
În cadrul unui interviu pentru ET Canada, actrița a dezvăluit că nu era deloc mulțumită de felul în care arăta înainte de a poza într-o celebră revistă pentru adulți. Ba mai mult, susține că suferea de o „timiditate excesivă”.
„Timiditatea a fost ceva care m-a chinuit mult timp. Când era mică, aș fi preferat să port o pălărie pe cap și o așezam bine ca să nu văd prea mult”, a mărturisit ea, citată de filmnow.ro.
„Detestam felul în care arătam, detestam totul. Eram atât de timidă încât consideram că orice fată este mai frumoasă decât mine. Nu aveam deloc încredere în mine”, a mai precizat Pamela, potrivit Page Six.
Anderson a subliniat, însă, că totul s-a schimbat odată cu șansa primită de a poza pe coperta revistei Playboy, în 1989.
20.08.2026
12:53
20.08.2026
12:33
20.08.2026
12:31
20.08.2026
12:17
20.08.2026
11:40
20.08.2026
11:25
20.08.2026
10:53
20.08.2026
09:57
20.08.2026
09:39
20.08.2026
09:30
20.08.2026
12:33
20.08.2026
12:31
20.08.2026
12:17
20.08.2026
12:08
20.08.2026
11:40
20.08.2026
11:25
20.08.2026
10:53
20.08.2026
09:57
20.08.2026
09:39
20.08.2026
09:30
20.08.2026
09:29
20.08.2026
08:43
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
00:26
19.08.2026
23:07
19.08.2026
20:58
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030
















