Stiri
Pădurile guvernanților
Important
28.07.2013
08:42
1949
1949
Stejarii // Foștii prim-miniștri s-au pomenit cu păduri în preajma Căprianei
Mariana Rață
Dacă Ștefan cel Mare are un stejar în rezervația peisagistică „Căpriana-Scoreni”, foștii premieri Vasile Tarlev, Zinaida Greceanîi și Vlad Filat au câte o pădurice în preajma acesteia. Terenurile plantate în ultimii ani de către Guvern în cadrul acțiunii „Un arbore pentru dăinuirea noastră” au ajuns să poarte, neoficial, numele premierilor care le-au sădit, chiar dacă de îngrijirea copacilor se ocupă pădurarii din zonă.
Stejarii lui Filat luptă cu pălămida
Mica pădure de stejari plantată cu doi ani în urmă de Guvern duce o luptă pe viață și pe moarte cu pălămida care a năpădit-o. „Dacă am avut ploaie, a crescut buruianul până la brâu și nu am reușit încă să îl prășim”, încearcă să se scuze Iurie Glavan, șeful Ocolului silvic din Căpriana, după ce întrebăm mirați unde sunt stejarii, văzând doar buruieni în jur. Și pentru a ne demonstra că nu este vorba despre neglijență, ne invită să vizităm păduricea „lui Vlad Filat” de anul trecut. Aceasta, spre deosebire de prima, a fost deja curățată, iar stejăreii stau drepți, aliniați în rând. „Iată, pe aici, trebuie să fie și stejarii plantați de Vlad Filat. Țin minte că el a sădit pe la mijlocul parcelei”, ne arată silvicultorul. Bărbatul ne dă asigurări că peste vreo zece ani aici va fi o pădure adevărată, la fel ca și cea a lui Vasile Tarlev, primul premier moldovean care a venit cu echipa să planteze copaci la Căpriana, încă în 2004.
Locul preferat al Guvernului
„Nu știm de ce au ales anume acest loc. Poate pentru că e mai aproape de capitală, dar și de șosea. Dar poate pentru că la noi mâncarea e mai gustoasă”, glumește directorul Întreprinderii de Stat Silvo-cinegetice „Strășeni”, Eugenia Nazaria, precizând îndată că nu le întind mese demnitarilor atunci când vin la plantat stejari. Îi servesc doar cu o plăcintă, un vin fiert și un ceai din ierburi. Totuși, din 2007 încoace, an de an, peste o sută de angajați ai Guvernului, în frunte cu premierul, vin să sădească stejari. „Nu e adevărat că se plantează stejari la comanda lui Vlad Filat, pentru că acesta e simbolul partidului lui. La noi au sădit stejari și Tarlev, și Greceanîi. Lemnul de stejar este mai prețios, iar viața acestor copaci este mai lungă, de aceea noi tăiem pădurile de carpen pe care le avem în zonă și le înlocuim cu păduri de stejar”, mai explică Nazaria.
Greceanîi a sădit cei mai mulți stejari
În doar nouă ani, la Căpriana, Guvernul a plantat cinci hectare de pădure. Cei mai mulți stejari i-a sădit echipa lui Greceanîi, în 2008, 12 mii de puieți pe o suprafață de 2,5 hectare. „Țin minte că au lucrat atât de mult, încât unii miniștri, obosiți, se gândeau deja să se ducă. Atunci, Greceanîi le-a spus că nu pleacă nimeni până nu termină de plantat toți puieții, chiar dacă va fi nevoie să lucreze până la miezul nopții”, își mai amintește șeful ÎSSC „Strășeni”. Și echipa guvernamentală a lui Vlad Filat a sădit zeci de mii de stejari, doar că cea mai mare parte dintre ei se găsește în Ocolul silvic Scoreni, aflat nu departe de satul Căpriana. În 2010, Guvernul a plantat acolo peste 15 mii de puieți de stejar. S-au prăpădit însă aproape cu toții din cauza secetei, iar silvicultorii au fost nevoiți să planteze alții în loc.
Fiecare cu pădurea sa
Pentru a nu se călca în picioare, principalele instituții de stat și-au împărțit între ele zonele în care să sădească păduri. În timp ce Guvernul crește păduri în raionul Strășeni, Parlamentul și-a ales să planteze stejari în Codrii Orheiului, iar angajații Președinției îngrijesc Rezervația „Codri”, aflată și ea în preajma satului Căpriana. „Credem că e mai bine când sunt repartizate sectoarele, pentru că fiecare are grijă de ele știind că și la anul vor reveni aici”, susține Tudor Botnari, vicedirectorul ÎS „Moldsilva”. Funcționarul intenționează ca anul acesta, în cadrul acțiunii „Un arbore pentru dăinuirea neamului”, să organizeze lucrări de îngrijire a sectoarelor în care instituțiile de stat au plantat anterior copaci. „Așa vor avea ocazia să își vadă rezultatele muncii”, susține el.
Mor trandafirii democraților
În urmă cu doi ani, în preajma campaniei electorale pentru alegerile locale, Partidul Democrat a lansat o campanie de plantare a trandafirilor în capitală. Într-un singur weekend, tinerii democrați, în frunte cu ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, au sădit alei de trandafiri în cinci parcuri din Chișinău. Astăzi, o parte dintre aceste alei aproape că nu mai există. Trandafirii s-au uscat, iar alții în loc nu au fost sădiți. Astfel, intenția exprimată în 2011 de echipa PD de a transforma Chișinăul într-un oraș al trandafirilor a fost abandonată după alegerile locale.

Stiri relevante
14.02.2016
11:13
8741
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6536
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6791
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7897
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9838
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6771
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
19004
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
6288
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
56105
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5680
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
5325
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
25.05.2014
11:14
10664
Republica Moldova // Bătrâni adoptați

Top stiri
13.02.2026
22:10
310
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
401
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
311
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
308
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
393
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
419
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
13.02.2026
18:28
497
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
400
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
503
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
460
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
451
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
416
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
489
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
475
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
482
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
414
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
465
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
528
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
512
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
13.02.2026
11:52
618
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
669
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
657
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
545
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
626
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
644
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății

Actualitate
Parteneri
Social
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi