Orașul din România în care populația a crescut cu 240%. Cum s-a schimbat topul orașelor în ultimii 20 de ani

Actualitate 04.01.2021 16:29 Vizualizări

Orașul din România în care populația a crescut cu 240%. Cum s-a schimbat topul orașelor în ultimii 20 de ani

România are orașe în care populația s-a redus la aproape jumătate în ultimii 20 de ani, așa cum în alte câteva orașe populația aproape că s-a triplat, după cum arată datele transmise de Institutul Național de Statistică de la București.

În Bragadiru, creșterea numărului de locuitori este de peste 240%, în vreme ce în orașul sucevean Solca, populația aproape că s-a înjumătățit. Din 320 de orașe, în 244 s-a înregistrat un recul al populației, în 10 orașe creșterea numărului de locuitori a fost sub 1%, iar în 66 de cazuri am asistat la o creștere mai consistentă. De asemenea, topul primelor 20 de orașe a suferit modificări la vârf, Iași Cluj-Napoca și Oradea având cele mai puternice avansuri în materie de locuitori. De ce s-a ajuns aici?

Explicațiile, puțin mai jos.

Câteva explicații pentru cum s-a ajuns aici:

Din punct de vedere geografic:

regiunea de dezvoltare București-Ilfov este una din cele mai bine dezvoltate regiuni, cu cele mai puține resurse naturale de exploatat;

zonele de sud și sud-est ale României sunt cele mai predispuse la schimbările climatice în ceea ce privește reducerea cantităților de precipitații medii anuale și a creșterii temperaturilor;

în regiunile nord, nord-est și sud-est infrastructura de apă uzată este mai slab dezvoltată;

cele mai expuse județe la riscurile de inundații recurente sunt Brăila, Galați și Călărași, însă majoritatea localităților din lungul principalelor râuri (Dunăre, Siret, Prut, Mureș, Ialomița, Someș) sunt vulnerabile;

în ceea ce privește calitatea solului, mai ales a celui agricol, cele mai vulnerabile județe la schimbările climatice sunt: Mureș, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj.

Majoritatea oraşelor fac parte din categoria oraşelor mici, cu populaţii între 5.000 și 20.000 de locuitori și doar 8 orașe au peste 200.000 de locuitori, dintre care capitala București - circa 2 milioane de locuitori, oficial. Neoficial, numărul acestora ar depăși 3 milioane de locuitori.

De ce mai pleacă oamenii din zonele în care locuiesc, înregistrându-se un recul al locuitorilor în cele mai multe orașe:

Rețeaua urbană este compusă din oraşe mici și mijlocii (aprox. 90% din totalul oraşelor). Pentru marea majoritate a orașelor noi, trecerea de la rural (comună) la urban s-a făcut fără modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de dotări și servicii. Există teritorii în care accesul la rețeaua urbană este deficitar (fără alte orașe pe o rază de 25 - 30 km), și în care este necesară întărirea unor localități cu rol de servire intercomunală.

Investițiile publice în locuințe, predominante în mediul urban în perioada 1945‐1989, au fost foarte slabe după 1990. O mare parte din locuințe are durata de viață depășită, sau se află aproape de acest moment, fiind vorba în majoritate de locuințe colective din mediul urban. Echiparea locuințelor reprezintă o problemă majoră, în special în zonele rurale sărace, unde asigurarea utilităților este dificilă. Fenomenul așezărilor informale prezintă o dinamică accentuată la nivel național, condițiile de insalubritate de locuire punând în pericol starea de sănătate a populației ocupante. În zonele rurale predomină locuința individuală, iar locuința colectivă, acolo unde există, este cel mai adesea de un confort scăzut. În general, durabilitatea locuințelor din mediul rural este slabă, durata de viață a unei construcții nedepășind una‐două generații. Locuințele individuale recent construite în noile extinderi și în comunele peri-urbane suferă din cauza accesibilității scăzute la dotările comunitare, a costului ridicat de construire și a densității excesive a spaţiului construit.

Serviciile comunitare (sănătate, educaţie și măsuri și acțiuni de asistență socială) sunt strâns legate de nivelul de dezvoltare economică a comunităţii. Pe toate cele 3 domenii zonele subdezvoltate din punct de vedere al serviciilor sunt Muntenia şi Oltenia şi numai în secundar Moldova, care are o situaţie mai bună în domeniul asistenţei sociale şi educaţiei și care la anumiţi indicatori surclasează alte regiuni mai dezvoltate economic. Sub aspectul serviciilor comunitare Bucureştiul este de departe cea mai dezvoltată zonă a României. Cea mai săracă zonă sub aspectul serviciilor comunitare este plasată în sudul ţării, în Câmpia Română, iar o sursă a sărăciei este faptul că Bucureștiul a atras capitalul uman din aceste zone ca forță de muncă fără să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de servicii în zonele rurale din teritoriul învecinat.

Regiunile extracarpatice sunt cele mai puțin dezvoltate, cele mai sărace județe fiind: Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt și Mehedinți; această lipsă de dezvoltare este manifestată și în ceea ce privește produsele și serviciile culturale oferite. Județele cu nivel mediu-inferior de dezvoltare sunt situate majoritar în zona vestică a Moldovei, în banda care începe cu Suceava și merge continuu până la Vrancea, cu extindere în regiunile sudice prin Buzău, Dâmbovița și Vâlcea; maximul de dezvoltare socială se înregistrează în Sibiu, Brașov, Cluj, Timiș, București;

Rețeaua rutieră are o lungime de 79.904 km și nu este încă complet dezvoltată, autostrăzile ocupând un mic procent din lungimea sa. Cea mai mare densitate de drumuri se înregistrează în regiunea Bucureşti-Ilfov, regiunea Sud, Sud-Vest și Nord. Se înregistrează o degradare a celei mai mari părţi a reţelei rutiere, în ciuda faptului că în ultimele două decenii au fost modernizaţi peste 5.000 km de drum naţional. Ponderea drumurilor modernizate în teritoriu este scăzută, ceea ce are consecinţe negative în atragerea unor largi teritorii în activităţi economice productive, limitând atât desfacerea produselor agricole în centrele urbane, cât și posibilitatea ca zonele cu potenţial agroturistic să fie atrase în circuitul economic naţional.

Faptul că s-a considerat prioritară reabilitarea reţelei de drumuri naţionale, neglijându-se atât valoric cât şi calitativ rețeaua de drumuri judeţene/comunale adânceşte discrepanţele regionale şi împiedică dezvoltarea teritorială omogenă a ţării. O serie de analize elaborate de Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, CUGUAT-TIGRIS arată diferenţele de accesibilitate din prezent, precum şi gradul de ameliorare al accesibilităţii în cazul creşterii vitezei medii de rulare pe diferitele categorii de drumuri. Din aceste hărţi rezultă că sunt teritorii care ar beneficia mai mult de reabilitarea drumurilor comunale și judeţene, ameliorându-și considerabil accesibilitatea (de ex: Munţii Vrancei, parte din Dobrogea, Munţii Apuseni, etc. – regiuni care au probleme de accesibilitate).

De asemenea, conexiunile interrregionale sunt adesea insuficiente. Barierele naturale formate de lanţul Carpaţilor dar şi de principalele râuri duc frecvent la apariţia îngustărilor, căi de transport care reprezintă în termeni practici singura alternativă viabilă de mobilitate. De altfel, în cazul unor dezastre naturale sau accidente pe aceste căi de transport se pot produce blocaje semnificative. Exemple pot fi date în zona Carpaţilor (alternativele la defileul Oltului pot duce la ocoluri de sute de km; în cazul în care drumul naţional din Defileul Dunării este blocat este necesară ocolirea până la Reşiţa; traversarea Carpaţilor Orientali pe direcţia Bistriţa – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc - Suceava este de asemenea greu de evitat fără ocoluri importante) dar și peste Dunăre (cel mai evident exemplu fiind lipsa oricărui pod între Calafat, după terminarea sa, și Giurgiu sau lipsa unei legături rapide între sistemul urban Brăila-Galaţi și Tulcea).