ONG-urile de media CONDAMNĂ comportamentul AGRESIV al reprezentanților Partidului Șor vizavi de jurnaliștii din Orhei și cer instituțiilor de drept să investigheze cazul
1570
Media-azi.md Organizațiile de media din R. Moldova au făcut publică o declarație prin care condamnă comportamentul agresiv al reprezentanților partidului „Șor”, care au atacat verbal jurnaliștii postului Radio Orhei și i-au împiedicat să reflecte o manifestație organizată duminică, 5 august, la Orhei de către această formațiune politică.
Din imaginile video care au apărut pe rețelele de socializare se vede clar cum reprezentanta partidului „Șor”, primărița comunei Jora de Mijloc, Marina Tauber, și colegul său de partid Pavel Verejanu instigă participanții la protest împotriva jurnalistei postului Radio Orhei, Tatiana Djamanov: „Ia – Djamanov, cu mătura!”, „Radio Orhei la gunoi!”, „Radio Orhei afară!”, „Du-te de aici!”. Înarmați cu mături, alți manifestanți au urmat îndemnul Marinei Tauber şi au îmbrâncit-o pe jurnalistă.
„Organizațiile semnatare califică acest caz drept inadmisibil în relațiile unui partid politic cu presa și atrag atenția că asemenea manifestări de intoleranță și discurs de ură nu au apărut pe teren gol, ci sunt o continuare a amenințărilor cu răfuiala pe care liderul formațiunii politice „Șor” le-a făcut la adresa jurnaliștilor pe 20 iulie curent, în urma unui protest organizat la Chișinău. Precizăm că legislația ce reglementează activitatea mass-media garantează reprezentanților presei dreptul să participe la evenimente și manifestații publice, să obțină și să difuzeze informații, să facă imprimări audiovizuale, să filmeze și să fotografieze orice subiect de interes public. Orice încălcare a acestui drept legitim al jurnalistului se pedepsește în conformitate cu articolul 180 prim din Codul penal al Republicii Moldova”, se arată în declarațiilor ONG-urilor de media.
Semnatarii declarației, în frunte cu Centrul pentru Jurnalism Independent, cer Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii să investigheze acest caz și să ia măsurile de rigoare față de persoanele care au instigat participanții la manifestația din 5 august de la Orhei împotriva jurnalistei Radio Orhei, împiedicând-o să-și exercite nestingherit meseria.
„Subliniem că o reacție promptă și adecvată din partea organelor de drept are o importanță crucială. Solicităm partidului politic „Șor” să înceteze atacurile la adresa jurnaliștilor. Reamintim că politicienii și partidele politice sunt responsabile de crearea și menținerea unor relații corecte și neutre cu jurnaliștii, iar agresarea, intoleranța și discursul de ură împotriva presei sunt incompatibile cu principiile democrației și statului de drept”, cităm din aceeași declarație.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane


















