05:24:31 20.05.2025
Stiri

Oficial UE: Criza refugiaţilor va dura mulţi ani

Știri 10.10.2015 11:01 Vizualizări909
Oficial UE: Criza refugiaţilor va dura mulţi ani agerpres.ro

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat joi că actuala criză a refugiaţilor va dura ani la rând, iar Uniunea Europeană trebuie să găsească soluţii pentru a face faţă acestei situaţii, mai ales că în prezent numai în Africa există circa 8,5 milioane de refugiaţi care ar putea încerca să ajungă în Europa, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Această criză a refugiaţilor va dura un anumit număr de ani. Nu îmi fac iluzia că ceea ce trăim în prezent va deveni rapid de domeniul trecutului”, a spus şeful executivului comunitar la o conferinţă de presă desfăşurată la Passau (sudul Germaniei), unde a vizitat o tabără de refugiaţi. „Trebuie să spunem oamenilor că nu este ceva trecător sau provizoriu şi că va trebui să trăim mult timp cu această problemă”, a insistat el.

Potrivit agenţiei EFE, Juncker a susţinut din nou ideea împărţirii refugiaţilor prin cote obligatorii şi i-a luat apărarea cancelarului german Angela Merkel, criticată adesea că a agravat această criză prin promovarea unei politici a frontierelor deschise care a încurajat imigranţii ilegali să vină în Europa. „Ce putea să facă (Angela Merkel)? Să lase oamenii să se descurce cum pot?”, a replicat Juncker la o întrebare.

El a susţinut că refugiaţii veniţi în Europa vor contribui la bunăstarea continentului, pentru că, în opinia sa, „cel care fuge nu este un leneş, ci un om care ia decizii şi îşi asumă riscuri”. Dar şeful executivului comunitar a admis în încheiere că, pe termen lung, această criză nu va fi depăşită dacă la nivelul comunităţii internaţionale nu se vor lua măsuri pentru o lume mai justă.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte