Oficial NATO: Nu există condiții politice pentru a se ajunge la masa negocierilor în războiul din Ucraina, trebuie să fim pregătiți pentru un război care va crește în intensitate


Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că nu sunt văzute condiții politice pentru a se ajunge la masa negocierilor în războiul din Ucraina, precizând că trebuie să fim pregătiți pentru un război care va continua, care va crește în intensitate în următoarele luni. El a menționat că aceste câteva luni pot da o anumită direcție pentru viitorul acestui conflict.
Mircea Geoană a fost întrebat, sâmbătă, la o emisiune de la Prima TV, cum vede continuarea războiului din Ucraina și dacă poate deveni mai sângeros decât până acum.
„Va fi un război care va continua cu o intensitate probabil sporită odată cu venirea primăverii. Este o ciclicitate a anotimpurilor care influențează războiul (...) E lung, dar se pare că aceste încercări ale Rusiei de a declanșa o ofensivă de iarnă-primăvară, dacă vreți, nu a mers foarte, foarte bine, așa cum nu a mers deloc bine întregul război pentru Federația Rusă”, a explicat secretarul general adjunct al NATO, citat de News.ro.
Întrebat dacă să ne așteptăm la un război de durată, Mircea Geoană a răspuns: „Astăzi nu vedem condiții politice pentru ca cele două părți să ajungă la masa negocierilor. De obicei, războaiele se concluzionează la masa negocierilor. (...) Este foarte clar că niciuna dintre părți nu va sfârși războiul prin ocuparea capitalei celuilalt. Nici ucrainenii nu ajung la Moscova, cum încearcă să zică Putin, nici rușii nu au cum să ajungă la Kiev”.
Mircea Geoană a adăugat că nu vede condiții politice pentru încheierea rapidă a acestui război.
„Vedem o tactică veche, rusească și sovietică de folosire a cantității, vedem cum efortul de recrutare de noi militari continuă mai discret, mai puțin vizibil. Și inclusiv cei care au fost eliberați din închisorile rusești, recrutați de Wagner, cei care au murit acum atât de mult în acest început de ofensivă rusească au fost în principal prizonierii eliberați, oamenii au crezut că scapă de sentința de acolo și s-au dus la sentința cea mai gravă pe câmpul de luptă”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO.





































































