04:26:02 19.12.2025
Stiri

O singură noapte de iubire: Un ins din R. Moldova, care își ȘANTAJA iubita cu publicarea unor poze intime, condamnat la opt ani de ÎNCHISOARE

Social 27.11.2019 11:58 Vizualizări2477
O singură noapte de iubire: Un ins din R. Moldova, care își ȘANTAJA iubita cu publicarea unor poze intime, condamnat la opt ani de ÎNCHISOARE

Își șantaja iubita că va face publice poze intime cu aceasta, dacă tânăra nu îi va da sume importante de bani, și a fost reținut în flagrant delict, imediat după ce a primit o parte din suma estorcată. Acum, făptașul de 26 de ani va sta timp de opt ani la închisoare.

Cei doi s-au cunoscut pe rețelele de socializare în iulie curent și au avut doar o seară „romantică” împreună, atunci când tânărul i-a făcut niște poze fetei, fără acordul acesteia. După asta, insul a început să-i ceară bani, inițial prietenește, pentru „ajutor”, apoi cu amenințări.

Inițial, tânărul i-a cerut iubitei în vârstă de 23 de ani peste 8 000 de lei ca să achite o amendă, după ce a fost prins beat la volan. Fata i-a dat de câteva ori tranșe de câte două - trei mii de lei, inclusiv un inel de-al ei de valoare similară. Totuși, după aceste multiple solicitări, victima a realizat faptul că este șantajată și a refuzat să-i dea și lănțișorul de aur, pe care acesta-l pretindea, ca să acopere întreaga sumă a amenzii inventate. Supărat, acesta a început s-o amenințe că va publica pe rețelele de socializare fotografii atât cu ea, cât și împreună cu el, în ipostaze intime.

Fata însă a început să înregistreze discuțiile telefonice cu tânărul și a anunțat autoritățile. Insul a fost reținut chiar în momentul în care primea 4 000 de lei, într-un local de pe Aleea Gării din Chișinău, la începutul lunii august curent.

Procurorii anunță că aceeași persoană a mai fost anterior condamnat și pentru jaf.

Sentința este cu drept de atac.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
18.12.2025 07:52 695 Horoscopul zilei 18.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte