O scurtă istorie: 15 ani de la așezarea României sub umbrela de securitate și apărare a septuagenarei familii euro-atlantice. Cum au evoluat România și NATO împreună în ultimul deceniu și jumătate

România celebrează vineri, 29 martie, 15 ani de la aderarea sa la Organizația Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează săptămâna viitoare 70 ani de la înființare și la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

O aderare amânată cu cinci ani după summitul aliat de la Madrid din 1997, când Cehia, Polonia și Ungaria au fost invitate în Alianță începând cu 1999, invitația de accedere a României în Alianța Nord-Atlantică a fost primită la summitul de la Praga din 2002, reprezentând rezultatul unui consens politic major la nivel național dublat de implicare militară în teatre de operații și constituind atingerea primei borne din procesul de integrare în structurile occidentale europene și euro-atlantice, urmată în 2007 de aderarea la Uniunea Europeană.

Eșecul eforturilor de a începe negocierile de aderare după summitul de la Madrid din 1997 a fost atenuat de precizările din textul Comunicatului final al reuniunii decizional respective, în care cele 16 state membre NATO au nominalizat România printre statele candidate care au realizat progrese semnificative în îndeplinirea celor cinci criterii de aderare: sistem democratic, progres în direcția unei economii de piață, control civil asupra structurilor militare, relații de bună vecinătate cu state vecine și respectarea suveranității lor și dezvoltarea compatibilității militare cu forțele și standardele NATO.

Insuccesul de la finalul anilor ’90, apărut și în condițiile în care România devenise în 1994 prima țară post-comunistă care se alătură programului Parteneriatului pentru Pace al NATO, a fost urmat de o relansare puternică, materializată prin decizii politice ce răspundeau contextului evoluțiilor mediului de securitate regional precum aprobarea în 1998 de către Parlament a cererii NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al ţării noastre pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Ulterior, în 1999, Parlamentul român a aprobat cererea preşedintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul spre Iugoslavia via România al contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale NATO de menţinere a păcii pentru Kosovo (KFOR).

Cei 15 ani de apartenență formală (2004-2019) la NATO au fost precedați de trei ani de implicare de facto în acțiunile Alianței (2001-2003), momente decisive și care s-au constituit într-o pondere semnificativă în influențarea deciziei politice de a primi România în Alianța Nord-Atlantică.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite și activarea, în premieră, a articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă au modificat substanțial procesul de adaptare și justificare a rolului Alianței Nord-Atlantice pentru securitatea euro-atlantică și în noua dinamică negativă a arhitecturii internaționale de securitate. Același moment tragic pentru comunitatea transatlantică și pentru cel mai important actor al relațiilor internaționale a devenit și momentul în care România a demonstrat angajamentul său de a deveni un aliat NATO. Într-o nouă decizie legislativă, Parlamentul de la București a hotărât, în septembrie 2001, participarea României, ca aliat de facto al NATO, la lupta împotriva terorismului internaţional cu toate mijloacele, inclusiv cele militare.

Practic, înainte de a deveni membru de jure al NATO, România a început să se comporte ca un aliat de facto, devenind parte a Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) conduse de SUA care s-a implicat în Războiul din Afganistan, prezență militară care continuă și în prezent. Tot înainte de momentul formal al aderării, în 2003, România și-a început prezența militară în Irak, unde a făcut parte din Forța Multinațională condusă tot de Statele Unite în baza unei ”coaliții de voință” în contextul în care aliați precum Germania și Franța s-au opus acestei intervenții.

Astfel, încă din 2001, forțele militare românești au participat la misiunile NATO în Afganistan, atingând în 2010 cel mai ridicat nivel de prezență al unui contingent militar românesc în operațiunile aliate din această țară – aproximativ 1.800 de militari. În prezent, România este al 5-lea aliat NATO ca mărime a contribuției sale cu forțe militare la operațiunea Resolute Support din Afganistan, sporindu-și prezența militară pentru anul 2019. În cei 18 ani de prezență în Afganistan, 29 de soldați români și-au pierdut viața ca parte a angajamentului asumat pentru ca România și cetățenii săi să fie parte integrantă a sistemului de apărare colectivă și securitate euro-atlantică.

Implicarea militară română în Irak, care de asemenea precede momentul aderării formale, a debutat în 2003 cu o prezență militară de 730 de soldați, efective sporite cu încă 130 de soldați în anul 2005. În 2008 și 2009, contingentul militar al României în Irak s-a diminuat la 501, respectiv 350 de soldați ca parte a îndeplinirii misiunii aliate. În contextul etapelor succesive de retragere a forțelor multinaționale din Irak, România și-a asumat păstrarea efectivelor militare în teritoriu până în 2011, alături de forțele britanice și americane. Cu toate acestea, ca parte a termenilor acordului de retragere dintre SUA și Irak, România a trebuit să decidă și să pună în practică retragerea trupelor în 2009, făcând parte din penultimul val de retrageri militare înainte de retragerile Marii Britanii și Statelor Unite din 2011. În total, în cei șase ani de prezență militară în Irak, trei militari români și-au pierdut viața.

Citiți continuarea articolului pe caleaeuropeana.ro.