UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina

Unele guverne europene fac presiuni asupra Uniunii Europene pentru a numi un negociator care să le reprezinte interesele în Ucraina, de teamă că Statele Unite ar putea încheia un acord cu Rusia pe la spatele lor. Susţinătorii planului – printre care se numără Franţa şi Italia – au obţinut sprijinul Comisiei Europene şi al altor câteva ţări pentru crearea acestui post, citând trei diplomaţi şi oficiali cu cunoştinţe directe despre discuţii. Ei susţin că Europa îşi poate menţine liniile roşii, cum ar fi posibila aderare a Ucrainei la NATO, doar dacă Uniunea are un loc clar la masa negocierilor.

O astfel de mişcare fără precedent ar marca o schimbare majoră în modul în care Europa se implică în seria de discuţii bilaterale mediate de preşedintele american Donald Trump. Ea vine într-un moment în care continentul încearcă să demonstreze că este pregătit să joace un rol esenţial în orice acord menit să pună capăt războiului de patru ani. Practic, modul tradiţional de implicare ar fi depăşit de o nouă abordare, mai integrată şi mai vizibilă pe scena diplomatică.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi-au unit forţele în ultimele săptămâni pentru a cere deschiderea unor canale diplomatice directe către liderul rus Vladimir Putin şi cercul său restrâns. Această iniţiativă are loc chiar dacă negocierile de pace găzduite la Casa Albă se află în impas şi nu au produs rezultate concrete. Ideea lor este să evite ca Europa să rămână doar spectator şi să îşi poată susţine interesele printr-un contact propriu cu Moscova.

„Macron a susţinut în ultimele zile că, având în vedere discuţiile bilaterale dintre americani şi ruşi, este important să existe cel puţin un rol în discuţie”, a declarat un înalt oficial francez. „Meloni a susţinut foarte mult acest lucru... ei nu sunt naivi în privinţa a ceea ce se poate obţine prin aceste discuţii, dar, în ceea ce priveşte echilibrul între a nu te implica şi a te implica, există o apreciere crescândă (a meritelor implicării) în unele capitale”, a completat sursa. Declaraţiile arată că, în ciuda scepticismului, tot mai multe state consideră că absenţa totală din proces ar fi mai riscantă decât o implicare controlată.

Rămân, însă, dezacorduri majore asupra detaliilor poziţiei europene. Criticii avertizează că numirea unui negociator ar transmite semnalul că Rusia este dispusă să negocieze cu bună-credinţă şi ar accepta ceva diferit de supunerea totală a Ucrainei. În acelaşi timp, eforturile lui Trump de a media un acord au eşuat până acum, Kremlinul refuzând să renunţe la cererea ca Ucraina să cedeze porţiuni de teritoriu pe care trupele ruse nu au reuşit să le cucerească pe câmpul de luptă.

Mesaj către Moscova

La Bruxelles au avut loc discuţii intense despre contribuţia blocului comunitar la eventualele negocieri şi despre modul în care aceasta ar putea fi folosită pentru a se asigura că Trump nu va ignora preocupările europene. Se caută o formulă prin care Uniunea să fie prezentă fără a diviza frontul occidental. „Există unele probleme care nu pot fi discutate (doar) cu SUA, atunci când acestea au implicaţii directe asupra securităţii noastre ca europeni”, a spus oficialul citat. „Mesajul către Washington este la fel de important ca (mesajul) către Moscova”, adaugă el, subliniind că europenii vor să fie ascultaţi de ambele capitale.

Kurt Volker, fost reprezentant special al SUA pentru negocierile privind Ucraina în primul mandat al lui Trump şi fost ambasador la NATO în perioada 2008–2009, a declarat că Bruxelles-ul trebuie să fie mai ferm dacă vrea să fie inclus în discuţii. Din perspectiva lui, europenii nu pot aştepta pasiv să fie invitaţi, ci trebuie să îşi construiască propriul canal de dialog.

„S-a clarificat că Trump va continua dialogul cu Putin atât direct, cât şi prin intermediul (trimisului special al SUA Steve) Witkoff”, a spus el. „Asta nu se va schimba. Aşadar, trebuie să aveţi propria voastră comunicare dacă lucrurile continuă – nu este vorba despre a fi în aceeaşi cameră cu americanii şi ruşii, ci despre a avea orice fel de comunicare”, a explicat diplomatul. În opinia sa, chiar şi o implicare indirectă poate conta, atâta timp cât Europa îşi face auzit punctul de vedere.

Liderii europeni au discutat pentru prima dată ideea unui trimis special la summitul UE din martie anul trecut, a confirmat un oficial de rang înalt al Uniunii. Deşi conceptul a beneficiat de un sprijin larg, nu s-a luat nicio decizie finală, iar propunerile au fost omise ulterior din declaraţia comună. Iniţial, rolul ar fi trebuit să se concentreze strict pe reprezentarea Bruxelles-ului în discuţiile cu Kievul – o soluţie complet diferită de sugestia lui Meloni de a desemna un interlocutor direct pentru Moscova.

„Ţările care au susţinut trimiterea unui trimis special în Ucraina ar putea să nu susţină trimiterea unui trimis special pentru a discuta cu Rusia”, a atras atenţia oficialul. Astfel, consensul obţinut în jurul unui mandat limitat, axat pe Kiev, s-ar putea destrăma în momentul în care ar apărea perspectiva unor contacte formale cu Kremlinul.

O numire complicată

Kaja Kallas, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, s-a poziţionat constant ca principala candidată pentru orice rol în viitoarele negocieri privind Ucraina. Fostul prim-ministru estonian este un aliat ferm al Kievului şi a folosit funcţia sa pentru a convinge capitalele europene să susţină sancţiuni mai dure, menite să forţeze Rusia să pună capăt războiului de agresiune. Totuşi, apar întrebări despre cum s-ar articula un nou post faţă de responsabilităţile pe care le are deja.

„Dacă Europa ar numi un trimis special, întrebarea este: pe cine reprezintă acea persoană? Cui raportează?”, subliniază Volker. „Dacă ar fi (preşedinta Comisiei, Ursula) von der Leyen, asta ar marginaliza-o pe Kaja Kallas şi Serviciul de Acţiune Externă (corpul diplomatic al Uniunii) – majoritatea trimişilor au făcut parte, de obicei, din Serviciul de Acţiune, dar atunci ar fi la un nivel atât de scăzut încât, atunci când ar trebui să discute direct cu Putin, nu ar funcţiona.

„Dar îmi pot imagina discuţiile din cadrul Comisiei dacă ar fi Consiliul cel care ar avea un trimis. Asta nu ar funcţiona niciodată”, este de părere Volker. El sugerează că rivalitatea instituţională dintre Comisie şi Consiliu ar complica şi mai mult definirea mandatului şi a autorităţii unui astfel de reprezentant.

Oficialii europeni au confirmat că aspectele cheie ale acestei funcţii – de la întrebarea dacă ar reprezenta doar Uniunea sau întreaga „Coaliţie de Voinţă”, care include Marea Britanie şi alte ţări, până la rangul diplomatic – nu au fost încă stabilite. Nu este clar nici dacă ar trebui numit oficial un birocrat sau dacă rolul ar putea fi asumat informal de un lider naţional aflat în exerciţiu. Toate aceste opţiuni sunt încă în dezbatere.

Cine ar putea fi trimisul special al UE?

Ministrul italian Giovanbattista Fazzolari – un aliat influent al lui Meloni, a cărui soţie ucraineană este creditată cu consolidarea sprijinului pentru Kiev în coaliţia de guvernare de la Roma – a declarat în weekend că fostului prim-ministru italian Mario Draghi ar trebui să i se ofere funcţia de trimis special. Argumentul său este că Draghi se bucură de credibilitate atât în capitalele europene, cât şi pe pieţele internaţionale.

Alţi patru diplomaţi au remarcat, între timp, că preşedintele finlandez Alexander Stubb a fost adesea menţionat ca un potenţial reprezentant al Europei în eventuale discuţii cu Washingtonul şi Moscova. Diplomat veteran de centru-dreapta, Stubb a stabilit relaţii prietenoase cu Trump în timp ce jucau golf, iar Finlanda are frontieră comună cu Rusia şi a fost ţinta campaniilor hibride ale Kremlinului. Aceste elemente, cred unii oficiali, l-ar face un interlocutor familiar pentru ambele părţi.

Potrivit unuia dintre diplomaţi, dacă Uniunea s-ar baza pe „un lider în funcţie” ca trimis, acesta ar putea fi „puţin mai liber în ceea ce spune”. Totuşi, intervine o problemă importantă: „o altă chestiune este să se stabilească care este momentul potrivit pentru a discuta cu Putin. Există riscul ca, dacă faci acest lucru, să îi legitimezi într-un fel poziţiile?” – a arătat diplomatul, ilustrând dilema morală şi strategică din jurul contactelor cu Kremlinul.

Doi oficiali ai Uniunii au subliniat că, deocamdată, nu există niciun rol oficial de trimis special şi că orice discuţie despre candidaţi este prematură. Cu toate acestea, un al treilea oficial a remarcat că „niciunul dintre aceste posturi nu există până când nu se creează”. Astfel, dezbaterea continuă, iar decizia finală va depinde de evoluţia războiului, de poziţia Washingtonului şi de capacitatea europeana de a-şi armoniza interesele interne.