O scrisoare de dragoste, trimisă Madonnei, scoasă la licitație
1535
Scrisoarea de dragoste adresată de Tupac Shakur Madonnei este scoasă la licitaţie după mai multe încercări ale cântăreaţei de a bloca vânzarea epistolei cu ajutorul justiţiei, anunţă platforma americană TMZ, citată de Mediafax.
Tocmai faptul că Madonna apelat în instanţă a crescut simţitor preţul scrisorii, astfel că site-ul Gotta Have Rock & Roll, unde va fi pus în vânzare documentul, a anunţat că licitaţia începe de la 100 de mii de dolari. Reprezentanţii platformei de licitaţii se aşteaptă ca preţul de vânzare să ajungă undeva în jurul sumei de 300 de mii de dolari.
Tupac i-a scris din închisoare cântăreţei iar mesajul semnat de regretatul rapper pe 15 ianuarie, 1995, include dezvăluirea potrivit căreia cei doi s-au despărţit pentru că ea este albă. „Pentru tine, faptul că eşti văzută cu un bărbat de culoare nu îţi afectează în niciun fel cariera, în orice caz, te-ar face să pari mai deschisă şi interesantă, dar pentru mine, cel puţin cum simţeam eu că sunt perceput, aş fi dezamăgit jumătate dintre oamenii care m-au făcut ceea ce sunt. Nu am vrut să te rănesc”, scria Tupac.
Madonna a acţionat-o în justiţie pe fosta sa colaboratoare şi prietenă Darlene Lutz, încercând să blocheze vânzarea. După mai multe decizii judecătoreşti şi apeluri pierdute de cântăreaţa americană, scrisoarea a ajuns la platforma de licitaţii în luna iunie. Vânzarea va începe pe 17 iulie.
O parte din încasări vor fi dedicate organizaţiei breastcancer.org, Darlene fiind supravieţuitoarea unui cancer la sân.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Shakur, autorul unor hituri precum „California Love" şi „Ghetto Gospel", a decedat în 1996, la Las Vegas. Rapper-ul se afla pe scaunul pasagerului în maşina proprietarului studioului de înregistrări Death Row, Marion „Suge" Knight, în momentul în care a avut loc un atac armat, în care şi-a pierdut viaţa. Shakur şi Suge au fost implicaţi într-o ceartă la un hotel din Las Vegas cu puţin timp înainte de incident. În urma atacului, Tupac a murit, iar proprietarul studioului a fost trimis la închisoare pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată.
După moartea artistului au fost lansate peste o duzină de albume, imaginea sa fiind aproape la fel de importantă precum cea a lui Che Guevara şi Bob Marley.
09.09.2025
13:06
25875
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
28739
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
40520
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
26062
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
24495
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
16928
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
16453
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
17790
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
17187
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
17728
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
17710
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
17574
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie
07.02.2026
22:17
501
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
473
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
593
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
530
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
675
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
590
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
717
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
727
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
649
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
711
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
588
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
802
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1052
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1242
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
924
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
844
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
991
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
941
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
955
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
844
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
871
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
839
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
907
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
994
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
1094
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
Guvernul mută programul la ora 09:00 și mobilizează armata, IGSU și drumarii pentru trafic, polei și energie, în condiții meteo extreme
Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova: „Aleg să fiu mamă cu toată inima... Încă mai visez la Los Angeles 2028”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














