O plantă care creşte şi în R. Moldova a fost desemnată floarea anului 2016
3998
Floarea se află pe lista roşie a speciilor pe cale de dispariţie din cele mai multe landuri germane. Este răspândită în multe zone din Europa şi Asia.
Fundaţia Loki Schmidt cu sediul în Hamburg, Germania, a desemnat ciuboţica-cucului floarea anului 2016, scrie rador.ro.
Aceasta creşte prin păduri cu soluri calcaroase, prin pajişti, prin poieni, în zone muntoase şi este considerată vestitoarea primăverii. Ciuboţica-cucului este o plantă perenă, înălţimea sa ajunge până la 20-30 de centimetri.
Ea este, de asemenea, cunoscută sub numele de cheia de flori, floarea Sfâtului Petru, cheile Sfântului Petru sau cheia cerului.
În Evul Mediu a fost folosită în boli reumatice, împotriva spasmelor şi convulsiilor, în cefalee şi insomnii. Mai târziu a fost utilizată împotriva răcelilor, tusei, bronşitei şi durerilor de piept.
Înfloreşte din martie până în mai şi este un simbol al primăverii, al speranţei şi al tinereţii. De la ea se folosesc, în scop terapeutic, florile, frunzele şi rădăcinile. Ceaiul din ciubotica-cucului a fost utilizat de Hildegard von Bingen şi de Sebastian Kneipp împotriva gutei şi reumatismului.
Ciuboţica-cucului conţine uleiuri eterice, saponine, taninuri, flavonoide şi are gust dulceag. Are efecte benefice asupra sistemului nervos, este un bun tonifiant al inimii. Se foloseşte în tratamentul durerilor de cap, al migrenelor, împotriva ameţelilor, nevralgiilor, asteniei nervoase, insomniei, bolilor inimii şi plămânilor. Stimulează expectoraţia, este uşor sudorifică, este un bun diuretic şi favorizează metabolismul. De asemenea, planta se recomandă în tratamentul afecţiunilor respiratorii, renale, ale vezicii urinare şi în insomnii.
Din anul 1980, Fundaţia Loki Schmidt alege floarea anului, pentru a atrage atenţia asupra plantelor pe cale de dispariţie şi a habitatelor lor.
24.11.2025
01:12
347
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
453
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
540
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
617
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
783
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
588
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
551
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
553
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
646
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
589
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
24.11.2025
01:12
340
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
444
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
528
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
611
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
775
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
584
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
548
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
551
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
643
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
586
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
621
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
536
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
709
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
825
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
574
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
756
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
851
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
842
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
901
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
804
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
866
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
900
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
1091
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
863
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
1225
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.23
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41


Inapoi














