O peșteră din România, în atenția NASA. Este UNICĂ în lume
5825
romania-redescoperita.ro Pământul are puține locuri ferite de un eventual atac nuclear, iar unul dintre ele se află în România. Vorbim despre peștera Movile din Dobrogea, complet izolată de exterior. Descoperită de un geolog român, ea a ajuns să fie studiată și de cercetătorii NASA. Ei sunt cei care au stabilit că peștera ar fi un loc de pe glob care ar scăpa neatins în cazul în care viața de pe Pământ ar înceta să existe. Are însă un defect major: mediul este toxic pentru oameni.
O lume subterană, ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață se ascunde la 30 de metri în adâncurile pământului, într-o zonă împrejmuită de movile la ieșire din Mangalia. Cristian Lașcu a dat peste ea din întâmplare, când în zonă se făceau săpături pentru construcția unei termocentrale.
De când a fost descoperită, în anul 1986, peștera a fost studiată în amănunt de cercetători români, străini, chiar și de la NASA au venit aici. După ce lucrările s-au terminat, a fost acoperită cu o placă de beton și peste tot sunt semne de avertizare pentru că înăuntru este mediu toxic.
„Marte subpământean" – așa au denumit specialiștii de la NASA ecosistemul care s-a format în Peștera Movile. Mediul este unul sulfuros, toxic pentru om.
Peștera se întinde pe o lungime de 300 de metri, are galerii joase de 1-2 metri, iar înăuntru au fost descoperite peste 200 de specii adaptate să trăiască la un mediu fără oxigen, într-un ecosistem vechi de 200-300 de milioane de ani.
Este singurul loc descoperit până acum pe Pământ care ar continua să existe în cazul unei calamități sau al unui atac nuclear.
„Dacă cumva viața pe Pământ ar fi nimicită, Doamne ferește, ecosistemul ar putea să existe, pentru că el nu depinde de ceea ce se întâmplă la suprafață. Asta a fost interesant și asta a susținut proiectul cu americanii, pentru că asta cumva, de exemplu, viața pe Marte ar putea să existe, dar nu acolo unde o căutăm noi, ci în peșterile vulcanice", afirmă geologul Cristian Lașcu.
Oamenii locului i-au văzut pe cercetători și așa au aflat ce se ascunde sub pământul lor.
„E singurul loc din lume în care viața nu se bazează pe compușii carbonului, ci pe compușii sulfului, din cauza asta fiind unică în lume. Este betonată ca sa nu se altereze mediul ăla", susține un localnic.
Peștera Movile este în conservare și singurii care au acces la ea sunt cercetătorii.
16.12.2025
14:10
35
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
79
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
222
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
217
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
303
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
422
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
457
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
421
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
594
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
544
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
13:07
48
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
55
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
267
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
397
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
428
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
402
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
575
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
526
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
711
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
560
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
612
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
725
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
633
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
741
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
635
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
647
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
605
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
666
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
641
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
764
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
605
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
803
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1651
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
678
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
788
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














