21:39:10 25.12.2025
Stiri

O nouă lege care VA AFECTA milioane de şoferi

Știri 11.02.2014 09:11 Vizualizări2946
O nouă lege care VA AFECTA milioane de şoferi

La aproape trei ani după ce irlandezii au venit cu o propunere de lege privind interzicerea fumatului în maşină, iată că britanicii iau acest lucru în serios şi se pregătesc să patenteze o nouă lege care va afecta zeci de milioane de şoferi. Pentru că şi Uniunea Europeană e interesată de aşa ceva, anunţă promotor.ro.

Iniţial, ideea irlandezilor era de a găsi o modalitate care să-i forţeze pe părinţii care îşi transportă copiii cu maşina să nu mai fumeze în maşină. Motivul este evident: eliminarea afecţiunilor pe care fumul de ţigară le produce sistemului de respiraţie al micuţilor.

Lucrurile au rămas în suspans (conspiraţia producătorilor de ţigări, e clar!...), dar britanicii sunt gata acum să facă acest pas. Mai ales după un vot strâns privind un astfel de amendament la Legea pentru Familii şi Copii, ceea ce poate permite Parlamentului să adopte o lege specială antifumat în maşini.

Evident, disputele sunt deja aprinse, iar multe voci, atât din Guvern, cât şi din partea asociaţiilor de consumatori, susţin că o astfel de lege ar fi imposibil de aplicat şi că mai bine se investeşte în campanii de conştientizare şi informare.

Conform unor surse, premierul David Cameron ar fi un susţinător al unei astfel de legi, care să interzică fumatul în maşinile care transportă copii. Iar principalul argument este adus de Fundaţia Britanică a Plămânilor.

Conform studiilor acestei fundaţii, o ţigară fumată în maşina în mişcare, chiar şi cu geamul întredeschis, expune un copil plasat pe bancheta din spate fumatului pasiv, acesta inhalând circa două treimi din fumul pe care l-ar inhala dacă ar fi expus fumatului pasiv dintr-un pub pentru fumători.

În plus, dacă părintele fumează în maşină în timp ce aceasta staţionează, iar geamurile sunt toate închise, nivelul de toxine acumulat de copil este de 11 ori mai mare. Date la care se mai adaugă statisticile alarmante, care arată că sute de mii de copii se îmbolnăvesc anual de astm şi alte boli ale sistemului respirator din cauza fumatului pasiv, în principal cauzat de părinţi.

Pe de altă parte, o astfel de lege este văzută ca un nou act de intruziune în viaţa privată a oamenilor, deoarece maşina personală este considerată un spaţiu privat, în care proprietarul are dreptul la orice.

Voi ce părere aveţi: E cazul ca Guvernul să impună o lege prin care să-i forţeze pe părinţi să-şi protejeze copiii de efectele fumatului în maşini?

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
25.12.2025 07:56 604 Horoscopul zilei 25.12.2025
Top stiri
25.12.2025 07:56 590 Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025 08:06 923 Horoscopul zilei 24.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.82 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte