O nouă DESCOPERIRE îngrijorătoate: Alimentul care îţi SCURTEAZĂ VIAŢA 36 de minute de fiecare dată când îl mănânci, care este foarte consumat şi moldoveni
2474
Cercetătorii din domeniul sănătăţii de la Universitatea din Michigan au descoperit că mâncatul unui singur hot dog poate să scurteze viaţa cu 36 de minute, relatează CNN.
Înre-un studiu publicat luna aceasta în revista Nature Food, cercetătorii au analizat 5.853 de alimente din dieta SUA şi au măsurat efectele în minute de viaţă sănătoasă câştigate sau pierdute.
"Am vrut să facem o evaluare a efectelor benefice şi dăunătoare ale alimentelor în întreaga dietă", a declarat pentru CNN Olivier Jolliet, autor principal al lucrării.
Echipa a venit cu un indice care calculează sarcina benefică sau dăunătoare pentru sănătate în minute de viaţă sănătoasă.
"De exemplu, se pierd 0,45 minute pe gram de carne procesată sau se câştigă 0,1 minute pe gram de fructe. Ne uităm apoi la compoziţia fiecărui aliment şi apoi înmulţim acest număr cu profilurile alimentare pe care le-am dezvoltat anterior", Jolliet spus.
Unul dintre alimentele pe care cercetătorii le-au măsurat a fost un hot dog standard de vită. Cele 61 de grame de carne procesată duc la pierderea a 27 de minute de viaţă sănătoasă, a spus Jolliet - dar când au fost luate în considerare ingrediente precum sodiul şi acizii graşi trans, valoarea finală a fost de 36 de minute pierdute.
Consumul de alimente precum nuci, leguminoase, fructe de mare, fructe şi legume fără amidon, pe de altă parte, are efecte pozitive asupra sănătăţii, a constatat studiul.
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















