17:22:46 10.02.2026
Stiri

O cunoscută cântăreaţă de muzică populară din România a MURIT într-un teribil accident de maşină

Monden 02.09.2017 18:30 Vizualizări2941
O cunoscută cântăreaţă de muzică populară din România a MURIT într-un teribil accident de maşină

Cântăreaţa de muzică populară Elena Epure din judeţul Gorj a murit, vineri, după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Artista în vârstă de 37 de ani, care avea permis de conducere de doar câteva luni, mergea să cânte la o nuntă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Andrei Lazăr, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că accidentul s-a produs, vineri după-amiază, pe DE 79, în comuna gorjeană Bâlteni, unde maşina pe care o conducea cântăreaţa de muzică populară Elena Epure a intrat într-un cap de pod.

Femeia a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, iar tânăra a fost prinsă sub maşină.

"O femeie de 37 de ani, din comuna Bolboşi, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe Drumul European 79, Bâlteni, a efectuat manevra de depăşire a mai multor autoturisme care se deplasau în aceeaşi direcţie şi, din cauza vitezei, a pierdut controlul direcţiei, a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţ. În urma incidentului, femeia a decedat. Era singură în maşină. Echipele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat decesul, femeia rămăsese încarcerată. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat Andrei Lazăr.

Cântăreaţa de muzică populară a obţinut permisul de conducere în luna ianuarie a acestui an.

Interpreta se îndrepta spre Turceni, unde era aşteptată să cânte la o nuntă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.02.2026 08:38 436 Horoscopul zilei 10.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 16.94 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte