Numărul tranzacțiilor IMOBILIARE, creștere în 2018. Cât va dura scăderea preţurilor la imobile?
2018
Deşi nu e complet stabilizată, piaţa imobiliară moldovenească a avut un an 2018 în care preţurile au scăzut nesemnificativ, iar numărul de tranzacţii imobiliare a fost într-o sensibilă creştere. Totodată, clienţii caută să cumpere locuinţe noi, în detrimentul celor vechi.
Se cumpără tot mai multe locuinţe, în special în capitală. Date ale Agenţiei Servicii Publice (ASP) relevă că numărul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare, înregistrate de filialele întreprinderii de stat „Cadastru” au crescut cu 10,7 la sută în 2018 faţă de anul precedent, până la 20407, dintre care peste 13,8 mii în Chişinău, de patru ori mai mult decât cu cinci ani în urmă. Şi ipoteca a marcat o ascensiune sensibilă, de la 6570 tranzacţii în 2017 la 8114 tranzacţii în 2018, constată jurnalistul Vlad Bercu, într-un material pentru capital.market.md.
Potrivit statisticilor oficiale privind piaţa imobiliară, în anul trecut s-a înregistrat şi o creştere a tranzacţiilor cu case individuale. Date ale ASP arată că au fost înregistrate 7850 de operaţiuni de vânzare-cumpărare a caselor individuale, cu peste 170 mai multe decât în anul 2017.
Care sunt factorii care mişcă înainte piaţa imobiliară?
Ieftinirea creditelor pentru imobil, stabilizarea preţurilor care, se pare, au „îngheţat” în ultimii doi ani, creşterea veniturilor populaţiei, lansarea Programului de stat „Prima Casă” au impulsionat dezvoltarea imobiliară.
Rata medie ponderată a dobânzii la creditele bancare acordate persoanelor fizice pentru imobil s-a redus de la 7,53 la sută anual, în ianuarie 2018, la 6,40 la sută, pe sfârşit de an, iar suma lunară a creditelor contractate de populaţie s-a dublat pe parcursul anului. Băncile comerciale au acordat în anul trecut populaţiei credite pentru imobil în sumă de peste 1,8 miliarde lei, arată date ale Băncii Naţionale a Moldovei.
Cât va dura această scădere a preţurilor?
„Păstraţi-vă calmul, nu vă aşteptaţi la noi ieftiniri, piaţa s-a stabilizat”, previn mai mulţi experţi. Ei anticipează că evoluţia preţurilor în 2019 ar putea avea aceeaşi tendinţă ca în anul trecut, când în martie-iulie preţurile au coborât nesemnificativ, apoi în august-septembrie s-au majorat puţin, ca pe sfârşit de an să revină la nivelul din martie-iulie. Oricum, nu se poate vorbi de un nou trend de reducere a preţurilor, doar în baza vânzărilor din ianuarie.
Programul de stat „Prima Casă” a fost şi el un catalizator puternic pentru piaţa imobiliară. Până în prezent au devenit beneficiari ai programului peste 1300 familii tinere. Iar ministrul Finanţelor, Ion Chicu, a scris pe o reţea de socializare că circa 3000–3500 tineri vor deveni beneficiari ai programului „Prima Casă” în 2019. “În ianuarie 2019 deja avem peste 210 noi beneficiari, ceea ce confirmă media lunară estimată de noi pentru anul 2019 – 250–270 beneficiari noi”, afirmă ministrul.
Cererea pentru imobilul locativ, dacă judecăm după numărul tranzacţiilor, nu scade, dimpotrivă, există o cerere sporită. Ar trebui în cazul acesta să îngrijoreze că se ridică tot mai puţine construcţii, în pofida faptului că, judecând după şantierele din oraşe, dar mai ales din Chişinău, situaţia ar trebui să fie tocmai invers.
Dincolo de faptul că R. Moldova rămâne pe unul din ultimele locuri din lume, 172 în ultimul raport al Băncii Mondiale „Doing business 2019”, numărul enorm de proceduri pe care trebuie să-l îndeplinească un antreprenor – 28, pentru care cheltuieşte 276 zile, ar trebui să îngrijoreze această scădere a numărului de autorizaţii solicitate? Cred că nu ar trebui de tras un semnal de alarmă, piaţa este suprasaturată de oferte.
15.01.2026
17:12
482
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
635
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
810
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
733
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
851
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
749
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
695
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
745
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
796
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
905
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
15.01.2026
20:23
317
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
283
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
416
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
513
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
444
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
521
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
432
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
521
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
608
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
456
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
467
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
456
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
581
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
506
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
588
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
662
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
740
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
514
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
618
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
563
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
537
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
810
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
742
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
746
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
833
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
738
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














