Numărul elevilor din R. Moldova care studiază drept limbă străină rusa, în scădere: Două treimi au optat pentru engleză


Aproape 81% din cei 334,5 mii de elevi din învățământul primar și secundar general al R. Moldova își fac studiile în limba română.
Datele Biroului Național de Statistică arată că alți 19,1% din elevi învață în limbă rusă și 0,1% - în engleză.
Totodată, aceleași date relevă că, în anul de studii 2022 - 2023, în ierarhia limbilor străine studiate de către elevi, cea mai solicitată a rămas limba engleză ‒ 250,9 mii de elevi din 917 instituții de învățământ primar și secundar general sau 75% din total elevi, în creștere cu 1,1% față de anul de studii precedent.
Numărul de elevi care studiază limba franceză este de 98,1 mii de elevi sau 29,3%, în descreștere cu 0,9%, iar limba rusă ‒ 87,7 mii de elevi sau 26,2%, în descreștere cu 1,9%.
Pe medii de reședință preferințele sunt diferite, 63% din total elevi care studiază engleza sunt din mediul urban, pe când în cazul limbilor franceză și rusă, peste 60 la sută din elevi sunt din mediul rural.
Potrivit planului de învățământ, în R. Moldova sunt studiate obligatoriu două limbi străine, acestea sunt engleza și franceza, iar elevii și părinții aleg singuri ce fel de limbi străine doresc să învețe.
„În cazul când avem cadrul didactic care este pregătit să predea limba engleză, copiii în mare parte merg spre acest profesor și atunci când avem în mare, în anumite instituții de învățământ, indiferent dacă sunt în oraș sau sate, profesori de limbă franceză și este doar unul în această instituție de învățământ se predă limba franceză. Începând cu clasa V-a, toți copiii din gimnaziu au dreptul să aleagă o a doua limbă străină. Din clasa a II-a învață franceza și engleza. Avem un procent mic de copii care studiază și germana, și italiana, și spaniola. În planul-cadru, începând cu clasa a V-a, Ministerul Educației și Cercetării păstrează și opțiunea pentru limba rusă”, a declarat, la Radio Moldova, șeful Direcției învățământ general de la Ministerul Educației și Cercetării, Valentin Crudu.
Menționăm că în R. Moldova erau, la începutul anului de studii 2022 - 2023, 1 218 instituții de învățământ primar și secundar general, cu 13 instituții mai puțin decât în anul precedent: 92 de școli primare, 781 de gimnazii, 336 de licee, 7 școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică3 și 2 școli serale. Din totalul unităților, 98,1% aparțin sectorului public, iar 74,3% din total instituții activează în mediul rural.









































































