Numărul cazurilor de MALARIE, boală provocată de țânțari, a crescut de ȘASE ori în R. Moldova în ultimul an
2226
Malaria, o boală parazitară periculoasă pentru viață, care se transmite prin înțepătura țânțarilor infectați, a fost lichidată în R. Moldova ca maladie indigenă, însă anual înregistrăm cazuri de boală de import, adică la persoane care se întorc acasă din state unde malaria face ravagii.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, dacă în 2016 în R. Moldova au fost înregistrate două cazuri de malarie, în 2017 acest număr a crescut de șase ori - 12 bolnavi.
La nivel global, în anul 2016 au fost înregistrate aproximativ 216 milioane de cazuri noi de malarie în 91 de țări ale lumii, constituind o creștere cu aproximativ 5 milioane față de anul 2015, revenind astfel la situația din anul 2012.
În continuare, aproximativ jumătate din populația lumii este supusă pericolului de îmbolnăvire cu malarie. Pe teritorii imense ale Africii şi Americii de Sud, Orientului Mijlociu, a sub-continentului indian, Asiei de Sud și Oceaniei există zone endemice în care malaria provoacă un enorm prejudiciu social şi economic. În anul 2016, volumul investițiilor globale, alocate de către guvernele țărilor endemice și partenerii internaționali pentru controlul și eliminarea malariei, a fost estimat la 2,7 miliarde de dolari.
În stadiile precoce, simptomele malariei se manifestă similar cu ale altor infecții bacteriene sau virale prin febră, frisoane, cefalee, transpirații, astenie, grețuri și vărsături.
Locuitorii din regiunea europeană care călătoresc în țările endemice la malarie necesită administrarea unui tratament profilactic obligatoriu, iar manifestările clinice, caracteristice malariei, pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi în decurs de până la doi ani după părăsirea acesteia.
04.03.2026
00:04
281
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
276
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
291
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
307
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
413
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
388
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
411
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
397
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
407
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
441
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
04.03.2026
00:04
208
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
249
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
272
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
290
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
394
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
371
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
396
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
383
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
397
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
430
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
459
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
539
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
15:48
495
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
481
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
812
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
492
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
456
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
499
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
754
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
569
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
538
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
686
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
738
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
597
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
608
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
623
Horoscopul zilei 03.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














