Nuclearelectrica a semnat cu un consorțiu de companii din SUA, Canada și Italia contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă
1477
Facebook
Ministerul Energiei anunţă că la Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica şi consorţiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) şi Ansaldo (Italia).
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, afirmă că este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. „Avem alături cei mai puternici parteneri internaţionali pentru a-l duce la bun sfârşit până în 2031-2032”, a transmis oficialul din Guvern.
Ministerul Energiei a votat joi, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Nuclearelectrica SA, pentru semnarea contractului cel mai important pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, anunţă ministerul într-un comunicat, potrivit News.ro.
Ministerul precizează că vineri, în cadrul unei ceremonii festive la Baku, reprezentanţii Nuclearelectrica şi Energonuclear (compania de proiect) au semnat contractul de Inginerie, Achiziţii şi Management al Construcţiei (EPCM), faza LNTP, pentru dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Evenimentul are loc în cadrul Conferinţei ONU privind Schimbările Climatice, COP 29, şi marchează o etapă critică în consolidarea securităţii energetice şi a tranziţiei către o energie accesibilă şi curată pentru România.
„Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. Avem alături cei mai puternici parteneri internaţionali pentru a-l duce la bun sfârşit până în 2031 - 2032.
Cifrele proiectului sunt impresionate. Cele două noi reactoare vor însemna o putere instalată adiţională de peste 1400MW la Cernavodă, o creştere a producţiei anuale de energie în România cu peste 11 milioane MWh, pentru cel puţin 30 de ani de operare, peste 19 000 de locuri de muncă bine plătite şi evitarea a minim 10 milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an. Pe baza producţiei estimate, Unităţile 3 şi 4 vor putea acoperi echivalentul consumului anual de astăzi pentru peste 7 milioane de gospodării în România”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
El arată că odată finalizată această investiţie, peste 7-8 ani de zile, România va asigura peste 30% din necesarul de energie la nivel naţional doar prin producţia de energie nucleară.
„Mai mult, ţara noastră va avea un preţ la energie competitiv la nivel regional şi european, ceea ce va susţine întreaga economie românească şi va reduce facturile pentru toţi românii. Pasul istoric de astăzi este şi unul simbolic: iată că România este capabilă să ducă mai departe proiecte strategice gândite acum 50 de ani şi blocate de decenii de ezitări, nepăsare sau lipsă de decizie”, a mai declarat Ministrul Energiei.
Contractul EPCM a fost încheiat între EnergoNuclear, filială deţinută integral de Nuclearelectrica, şi compania mixtă FCSA formată din companiile Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Bucharest Branch, AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. şi Sargent & Lundy Energie S.R.L. Acest contract este structurat în două faze esenţiale: LNTP (Limited Notice to Proceed) şi FNTP (Final Notice to Proceed).
„Unităţile 3 şi 4, tehnologie CANDU, vor oferi României securitate energetică şi energie curată într-un mod sigur şi durabil. Odată ce Unităţile 3 şi 4 vor fi conectate la reţea, 66% din energia curată a României va fi furnizată de energia nucleară, demonstrând, încă o dată, rolul critic al energiei nucleare în decarbonizare. Îmi exprim aprecierea sinceră faţă de echipa EnergoNuclear, echipa SNN şi partenerii noştri pentru profesionalismul şi eforturile comune de a construi împreună un proiect solid”, a declarat Cosmin Ghiţă, Director General, Nuclearelectrica.
În cadrul fazei LNTP, prin contractul EPCM se furnizează servicii de proiectare, dezvoltare şi management de proiect, inginerie, asistenţă tehnică şi asistenţă pentru achiziţii, toate orientate spre a asigura un sistem integrat de asigurare a calităţii, astfel încât Unităţile 3 şi 4 să fie pregătite pentru punerea în funcţiune comercială.
După finalizarea acestei faze şi reexaminarea fezabilităţii pe baza indicatorilor tehnici şi economici actualizaţi, se va putea trece la decizia finală de investiţie, care va permite debutul efectiv al construcţiei în teren. Extinderea Unităţilor CANDU 3 şi 4 are un impact major asupra economiei şi sustenabilităţii energetice a României.
Prin acest proiect, România va crea aproximativ 19.000 de locuri de muncă indirecte şi va contribui cu 33% la producţia totală de energie la nivel naţional prin energie nucleară. De asemenea, emisiile de CO2 vor fi reduse cu 20 de milioane de tone anual odată ce cele patru unităţi vor fi operaţionale, precizează ministerul.
În plus, proiectul nuclear va impulsiona dezvoltarea lanţului naţional de aprovizionare, stimulând o gamă largă de industrii conexe.
252
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
342
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
492
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
417
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
372
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
551
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
481
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
489
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
417
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
478
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
229
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
329
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
481
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
402
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
360
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
540
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
470
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
477
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
406
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
465
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
435
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
425
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
469
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
561
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
504
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
471
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
532
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
816
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
503
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
529
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
841
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
717
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
586
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
556
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
881
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














