„Nu am crezut niciodată că va trebui să spun așa ceva la televizor”.Viitorul cancelar al Germaniei Friedrich Merz critică dur administrația Trump și cere „independența Europei față de SUA”
2047
Liderul conservator, care a câștigat duminică scrutinul legislativ, a spus, potrivit Deutsche Welle, că intervenția Washingtonului în alegerile din Germania „nu a fost mai puțin drastică, dramatică și, în cele din urmă, mai puțin nerușinată decât intervenția pe care am văzut-o din partea Moscovei”.
Favoritul pentru postul de viitor cancelar german, Friedrich Merz, a criticat dur administrația lui Donald Trump și a îndemnat Europa să se distanțeze de Washington în timpul unei emisiuni post-electorale difuzat de postul public de televiziune ARD, scrie Hotnews.ro.
„Comunic îndeaproape cu mulți prim-miniștri și șefi de stat din UE și pentru mine este o prioritate absolută să consolidăm Europa cât mai repede posibil, astfel încât să obținem independența față de SUA, pas cu pas”, a declarat Merz în seara victoriei electorale a partidului său.
„Nu m-am gândit niciodată că va trebui să spun așa ceva la televizor, dar după ultimele declarații făcute de Donald Trump săptămâna trecută, este clar că americanilor – în orice caz, acestor americani, acestei administrații – în mare parte nu le pasă de soarta Europei, într-un fel sau altul”, a adăugat liderul CDU.
A fost un atac serios pentru un politician văzut drept un atlantist și un admirator al SUA – mai exact unul care fusese de aproximativ o sută de ori în SUA, potrivit numărătorii sale.
A fost și un semnal al determinării lui Merz de a contribui la consolidarea Europei, într-un moment în care SUA negociază cu Rusia pe tema războiului din Ucraina, subminând Europa și, mai mult, amenințând-o cu taxe vamale – care vizează în mod special Germania.
Critici pentru amestecul Washingtonului în alegeri
Merz a mers chiar mai departe și a spus că nu este sigur ce rezervă viitorul pentru NATO și dacă Europa va trebui să acționeze rapid pentru a-și consolida propria apărare.
El s-a întrebat chiar dacă următorul summit al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care a susținut securitatea Europei timp de decenii, va mai vedea „NATO în forma sa actuală”.
Liderul conservator l-a criticat, de asemenea, pe Elon Musk, apropiatul lui Trump, pentru amestecul în campania electorală din Germania, spunând că „intervenția Washingtonului nu a fost mai puțin drastică, dramatică și, în cele din urmă, mai puțin nerușinată decât intervenția pe care am văzut-o din partea Moscovei”.
Felicitările lui Trump
Criticile lui Merz la adresa Washingtonului au venit în vreme ce, de cealaltă parte a Atlanticului, președintele Donald Trump a salutat duminică victoria conservatorilor germani.
„Se pare că Partidul Conservator din Germania a câștigat alegerile foarte importante și foarte așteptate. La fel ca în SUA, oamenii din Germania s-au săturat de agenda lipsită de bun simț, în special în ceea ce privește energia și imigrația, care a prevalat atâția ani”, a spus Trump.
Doar că aceste felicitări au venit la capătul unei perioade tensionate în relațiile SUA-Germania.
Alături de România, Germania s-a trezit însă în ultimele săptămâni ținta atacurilor din partea administrației lui Donald Trump, care și-a arătat în schimb prietenia pentru AfD.
Lucrurile au început cu atacurile lui Elon Musk la adresa cancelarului Olaf Scholz și cu sprijinul declarat de miliardar pentru partidul extremist și pentru lidera sa Alice Weidel, inclusiv o discuție foarte mediatizată organizată cu aceasta pe platforma sa, X.
Vicepreședintele SUA JD Vance a lansat, la rândul său, un atac la Conferința de Securitate de la Munchen, unde a criticat Germania că exclude de la guvernare AfD – el și-a susținut apoi discursul cu o întâlnire cu Weidel. Vance nu s-a întâlnit însă cu Scholz.
Atacurile lui Musk și Vance au fost criticate atât de Merz, cât și de actualul cancelar Olaf Scholz.
01.04.2026
06:06
152
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
341
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
375
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
370
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
448
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
522
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
497
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
446
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
450
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
672
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
01.04.2026
06:06
76
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
331
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
357
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
354
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
440
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
518
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
493
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
441
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
444
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
663
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
614
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
661
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
618
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
681
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
724
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
718
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1408
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
639
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
759
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
773
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
736
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
856
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
851
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
641
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
788
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














