Stiri

Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității

Actualitate 01.07.2022 13:47 Vizualizări2281
Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității

Comuna Ghetlova din raionul Orhei, din care face parte satul cu aceeași denumire, precum și Noroceni și Hulboaca, va fi iluminată integral. Startul implementării acestui proiect a fost dat de proaspătul primar al comunei, Anastasia Svetlicinîi, imediat ce a preluat atribuțiile funcției. Iluminarea integrală a localității este una dintre promisiunile făcute în campania electorală pentru alegerile locale, care au avut loc în luna mai, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.

Potrivit sursei citate, în primăvara acestui an, echipa Partidului „ȘOR” a implementat proiectul de iluminare stradală în satul Hulboaca din comuna Ghetlova. Echipa formațiunii lui Ilan Șor a dat asigurări că lumina va apărea pe toate străzile din localitățile din comună. Locuitorii satelor Ghetlova și Noroceni așteaptă de ani buni implementarea acestui proiect.

„E beznă noaptea. Pe multe străzi, locuiesc părinți care au copii mici, cărora le este foarte greu. Imediat ce se întunecă, se deplasează cu dificultate pe drum. Timp de 30 de ani, nu s-a produs nicio schimbare în acest sat. Indiferent cine a venit la conducerea satului, nu s-a făcut nimic. Acum suntem foarte bucuroși și sunt convinsă că vom merge spre bine și, cel mai important, vom fi uniți”, a spus o femeie.

„Vrem lumină, asfalt, să ne fie și nouă bine așa cum e și la ceilalți. Satul este foarte trist noaptea și sperăm că va fi bine”, a spus o altă femeie.

Proaspătul primar al comunei Ghetlova, Anastasia Svetlicinîi, a reiterat că echipa Partidului „ȘOR” își îndeplinește promisiunile făcute.

„În comuna noastră este un motiv de sărbătoare. Începem o nouă filă a satului Ghetlova. Dăm startul proiectului privind iluminarea integrală a satului Ghetlova și, cu Doamne-ajută, vom ajunge și la Noroceni. Asta înseamnă peste 13 mii de metri de cablu, peste 300 de corpuri de iluminat și patru transformatoare electrice noi. Acest proiect este unul necesar pentru siguranța noastră, a copiilor noștri, precum și pentru modernizarea localității noastre”.

Potrivit președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, proiectul privind iluminatul stradal în satul Ghetlova costă 900 de mii de lei.

„Pentru echipa condusă de Ilan Șor, iluminatul stradal este primul proiect mare care a fost implementat în proporție de aproape 100% în întregul raion Orhei. Nu a contat culoarea politică a primarilor localităților, pentru Ilan Șor și echipa Consiliului raional Orhei, iluminarea tuturor localităților a fost prioritatea zero. În prezent, suntem în căutarea altor proiecte de infrastructură importante pentru comuna Ghetlova și nu numai”, a menționat Dinu Țurcanu.

În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a dat asigurări că el și echipa sa vor continua să investească în proiecte care le aduc oamenilor beneficii.

„Așa cum v-am obișnuit, eu și echipa mea ne îndeplinim angajamentele asumate în fața oamenilor, depunem eforturi pentru a îndreptăți încrederea care ne-a fost acordată și ne străduim să satisfacem așteptările cetățenilor. Iluminarea integrală a comunei Ghetlova este un proiect demult așteptat de către localnici. La precedentele alegeri locale, oamenii au ales viitorul și îi asigur că vor avea parte de bunăstare, confort și siguranță. Să fie într-un ceas bun și cu Doamne-ajută!”, este mesajul transmis de Ilan Șor.

În comuna Ghetlova, la fel ca și în celelalte sate și comune din raionul Orhei, la inițiativa lui Ilan Șor, au fost implementate mai multe proiecte sociale mari, care le aduc oamenilor bunăstare, confort și siguranță. Pe lângă iluminatul stradal, în satele din comuna Ghetlova au fost construite terenuri de joacă și au fost deschise magazine sociale. Mai mult, comuna Ghetlova este inclusă în Strategia de dezvoltare a raionului Orhei, pentru anii 2022-2027, intitulată „Raionul Orhei, raion de vis”. Potrivit acesteia, anual, sunt selectate câte 14 de localități din raionul Orhei care vor fi reconstruite integral, în următorii cinci ani, se mai arată în comunicatul de presă.

Autor: Ziarul National
Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității Noul PRIMAR al comunei Ghetlova, desemnat de Partidul „ȘOR”, a dat startul iluminării integrale a localității
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 30.06.2026 30.06.2026 13:11 614 Horoscopul zilei 30.06.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.67 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri