Noul penitenciar pe care autoritățile intenționează să-l construiască la Bubuieci va avea mai puține locuri decât au fost prevăzute din start: Cheltuielile, reduse cu circa 13 milioane de euro
1984
anp.gov.md
Construcția noului penitenciar din Chișinău, care ar urma să fie ridicat la Bubuieci, suburbie a capitalei, nu a început la nici zece ani după ce au fost semnate contractele cu finanțatorii și nici la șapte ani de la demararea lucrărilor de proiectare a acestui obiectiv ce urma a fi dat în exploatare în anul 2018.
Ministerul Justiției anunță că s-a reușit restructurarea proiectului de construcție a penitenciarului Chișinău, care ar urma să-l înlocuiască Penitenciarul nr.13, dar și reproiectarea construcției.
Astfel, capacitatea penitenciarului a fost redusă de la 1 536 de locuri, așa cum era prevăzut inițial, la 1 050, ceea a dus la micșorarea costurilor cu circa 13 milioane de euro.
De asemenea, modificările prevăd construirea, pe teritoriul adiacent penitenciarului, a unui parc fotovoltaic pentru eficiență energetică.
„Ministerul Justiției va continua să depună eforturi pentru a identifica resurse financiare în formă de grant, pentru compensarea contribuției Guvernului. Menționăm că proiectul a întâmpinat dificultăți din cauza lipsei angajaților cu expertiză în managementul proiectelor de infrastructură penitenciară din cadrul Unității de implementare, precum și din cauza creșterii cheltuielilor estimate inițial, urmare a crizei regionale și energetice din ultimii ani”, este explicația oferită de instituție pentru trenarea procesului.
Amintim că, inițial, lucrările de construcție a noului penitenciar urmau să se ridice la aproape 55 de milioane de euro, contribuția Guvernului fiind estimată la aproape șapte milioane de euro.
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















