Noul ministru al Economiei anunță o adevărată REVOLUȚIE în domeniu: „R. Moldova este condamnată să fie cea mai liberă, cea mai eficientă economie din regiune. Așteptările sunt mari și știu că lumea vrea rezultate ACUM”
2778
Deputatul Dumitru Alaiba, anunțat astăzi de prim-ministra Natalia Gavrilița în funcția de ministru al Economiei, își propune o adevărată revoluție în domeniu. Alaiba e conștient de faptul că așteptările oamenilor sunt foarte mari și promite că anumite schimbări se vor realiza după ce președinta Maia Sandu va semna decretul de numire a sa în funcție.
„Am acceptat cu onoare propunerea doamnei Natalia Gavrilița de a prelua funcția de ministru al Economiei. În cazul în care demersul va fi acceptat de președintele Maia Sandu, o să mă mut la Guvern după trei ani jumate în Parlament. Nu este deloc cea mai bună perioadă ca să devii responsabil pe economie, pentru că avem o situație economică precară și un viitor incert. Și pentru că minuni nu există. Însă am acceptat, pentru că știu: totdeauna sunt lucruri pe care le putem face pentru a ajuta. O să ne mișcăm cu multă energie, o să accelerăm procesele, o să triplăm eforturile”, scrie Alaiba într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui, prima sarcină a sa va fi eliminarea birocrației excesive. „Avem un munte de birocrație pe care trebuie să-l demontăm printr-un efort permanent de dereglementare. În toate domeniile. Avem un sistem fiscal complicat, un sistem de raportare greoi și, da, avem controale abuzive. Avem un aparat birocratic uneori prea departe de așteptările și necesitățile antreprenorilor. O să eliminăm hârțoage și proceduri depășite de timp. Cât mai multe și cât mai rapid. O să modernizăm serviciile publice pentru antreprenori. O să digitalizăm tot. Anume tot. Pentru că în Estonia e chiar tot, deci e demonstrat că e posibil”, a precizat candidatul pentru funcția de ministru al Economiei.
De asemenea, Dumitru Alaiba susține că vor fi eliminate obstacolele din calea businessului.
„Oamenii de afaceri nu trebuie să piardă timpul valoros interacționând cu statul, ci să se concentreze pe dezvoltarea afacerii. O să încercăm să aducem investitori străini. Chiar dacă perioada nu este una sigură pentru ei. Trebuie să scoatem din umbră aproape jumate din economia reală, să oferim suficiente motive miilor de antreprenori de care statul nu suspectează, să treacă pe alb. Să-și înregistreze o afacere, ca un prim pas. O să facilităm la maximum accesul la finanțare al antreprenorilor, o să le oferim produse care să răspundă necesităților lor.
O să punem umărul ca să ajutăm antreprenorii să facă față crizei energetice și costurilor pe care le suportă din cauza războiului din Ucraina. O să punem la punct, în sfârșit, comerțul electronic. Vreau să ajungem și în R. Moldova la momentul în care să poți comanda o pizza online și tot acolo, online, să o plătești imediat. Că e anul 2022 și noi tot umblăm cu cash”, a adăugat sursa citată.
Dumitru Alaiba mai spune că lista proiectelor pe care vrea să le implementeze este lungă, dar populația nu ar trebuie să se aștepte la minuni peste noapte.
„Avem oportunități pe care putem să le valorificăm, chiar și în perioada asta incertă prin care trecem. R. Moldova este condamnată să fie cea mai liberă, cea mai deschisă și cea mai eficientă energetic economie din regiune, parte a Uniunii Europene. Doar asta poate aduce prosperitatea unei republici mici, fără acces la mare, fără resurse naturale. Știu că așteptările și nevoile sunt mari și știu că lumea vrea rezultate acum, nu în 2030. Dar știu și că nu toate vor fi rezolvate peste noapte. Însă promit: lucrurile care se pot întâmpla peste o săptămână nu vor dura trei luni”, a conchis viitorul ministru al Economiei.
De menționat că ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, și-a anunțat astăzi demisia, iar în locul său a fost nominalizat președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Dumitru Alaiba.
01.04.2026
02:04
223
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
231
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
255
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
367
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
464
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
444
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
396
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
394
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
614
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
566
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
01.04.2026
02:04
195
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
204
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
237
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
356
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
452
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
433
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
389
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
387
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
609
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
559
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
617
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
575
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
636
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
681
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
676
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1356
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
598
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
719
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
735
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
708
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
819
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
815
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
639
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
775
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
747
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
751
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














