Noul deputat al PSRM este certat cu legea. Acesta a fost cercetat PENAL pentru falsificarea unui raport de expertiză în construcții
4775
realitatea.md
Unul dintre deputații noi aleși la 20 octombrie curent, socialistul Vitali Evtodiev, a fost cercetat penal pentru falsificarea unei expertize.
Ultima decizie în acest dosar a fost luată anul trecut de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Potrivit unei investigații realizate de moldovacurata.md, Vitali Evtodiev a fost recunoscut vinovat, doar nu a ispășit nicio pedeapsă, întrucât infracțiunea s-a prescris. Deputatul nu vrea să comenteze această cauză penală, spunând că însăși durata examinării în instanțe a acestui dosar ar vorbi despre multe.
Vitali Evtodiev a fost ales duminică deputat pe circumscripția uninominală nr. 48, destinată locuitorilor din regiunea transnistreană. A candidat și la alegerile din luna februarie 2019, însă atunci învingător pe această circumscripție a ajuns Viorel Melnic, care, între timp, s-a retras din Parlament.
În baza de date a Curții Supreme de Justiție (CSJ) figurează cel puțin două hotărâri definitive din care reiese că, la 8 octombrie 2012, Vitalii Evtodiev a fost recunoscut vinovat de falsificarea unui raport de expertiză în construcții (art. 312 Cod penal). S-a întâmplat în anul 2007, când activa în funcția de expert judiciar la Centrul Național de Expertize Judiciare din cadrul Ministerului Justiției și a expertizat, în cadrul unei urmăriri penale, modul cum a fost reconstruit cinematograful ”Flacăra” din Chișinău. „In cadrul urmăririi penale pe cauza penală nr.2007978004, executând expertiza tehnică inginerească și de evaluare a construcției, prin raportul de expertiză nr.1643 din 12.12.2007, a prezentat concluzii false privind reconstruirea cinematografului „Flacăra” din mun.Chișinău”, se spune in Hotărârea CSJ. În document se arată că Vitalii Evtodiev ar fi exclus intenționat din raportul de expertiză lucrări efectuate cu valoarea de 1 305 774 lei.
Dosarul a parcurs prin instanțe o cale de 6 ani – din 2012 până in 2018. Intr-un final, CSJ a lăsat în vigoare sentința primei Instanțe – Judecătoria Buiucani – și confirmată de Curtea de Apel Chișinău, care l-au recunoscut vinovat, dar nu l-au atras la răspundere, întrucât survenise termenul de prescripție a infracțiunii.
Compania de construcții ”Magic V.S.”, care apare ca parte vătămată în dosar, l-a dat ulterior în judecată pe Evtodiev, cerând să-i fie achitată suma de 813 910 lei, care ar constitui prejudiciul adus firmei. S-a ajuns și până la faptul că instanța a pus sechestru pe bunurile lui Evtodiev, însă, printr-o hotărâre definitivă a CSJ, pretențiile au fost respinse, iar sechestrul – ridicat.5 de mii de lei.
Investigația integrală o puteți citi AICI.
30.03.2026
17:22
868
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
796
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1190
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
10:48
997
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
22:06
840
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
28.03.2026
16:58
1482
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
1407
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
1470
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
1620
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
1231
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
01.04.2026
02:04
195
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
204
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
237
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
356
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
452
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
433
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
389
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
387
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
609
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
559
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
617
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
575
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
636
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
681
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
676
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1356
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
598
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
719
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
735
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
708
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
819
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
815
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
639
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
775
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
747
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
751
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














