07:30:54 09.05.2025
Stiri

Norvegia, principalul furnizor de gaze al Europei, solidară cu cetățenii R. Moldova. Autoritățile de la Oslo sprijină proiectele energetice din republica noastră

Actualitate 21.11.2023 16:15 Vizualizări821
Norvegia, principalul furnizor de gaze al Europei, solidară cu cetățenii R. Moldova. Autoritățile de la Oslo sprijină proiectele energetice din republica noastră

Pregătirile pentru începerea procesului de negociere cu Uniunea Europeană, dar și asigurarea securității energetice a R. Moldova s-au numărat printre principalele subiecte abordate astăzi la o întrevedere dintre premierul Dorin Recean și o delegație de deputați norvegieni, membri ai Comisiei afaceri externe și apărare din cadrul Stortingului Regatului Norvegiei.

Prim-ministrul Recean a exprimat apreciere pentru aportul Norvegiei, principalul furnizor de gaze al Europei, în susținerea proiectelor energetice din republica noastră și oferirea sprijinului financiar necesar pentru depășirea provocărilor.

„Componenta energetică este prioritară atunci când vorbim despre redresarea economică. Iată de ce ne concentrăm atenția pe consolidarea capacităților energetice ale republicii, în mod special pe investiții în energia verde regenerabilă, eficientă și durabilă. Știm că Norvegia este foarte bine pregătită la capitolul respectiv, iar expertiza voastră în acest sens ne-ar fi de ajutor”, a spus Recean.

În cadrul întâlnirii s-a vorbit și despre acțiunile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru a face față tuturor provocărilor din ultima perioadă, inclusiv pentru a combate dezinformarea și alte amenințări hibride din partea Rusiei, dar mai ales pentru a avansa pe segmentul integrării europene.

Parlamentarii de la Oslo au subliniat faptul că prezența lor la Chișinău este o confirmare a susținerii și solidarității poporului norvegian pentru cetățenii R. Moldova. Oficialii au declarat că vor continua să sprijine R. Moldova și Ucraina în procesul de apropiere de standardele blocului comunitar.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte