UPDATE // A ascuns clădirea: Noi PERCHEZIȚII la Ruslan Popov, care a plecat recent din funcția de adjunct al procurorului general
3556
Nadejda Roşcovanu Procurorii Anticorupție au efectuat astăzi percheziții atât la domiciliul lui Popov, precum şi la domiciliul unui complice al acestuia, vizaţi în cadrul unui dosar de spălarea banilor, săvârşite în proporţii deosebit de mari.
În rezultatul perchezițiilor efectuate acasă la ex-adjunctului procurorului general suspendat, au fost ridicate documente și înscrisuri de ciornă, trei telefoane mobile, un bloc de sistem, o agendă personală, alte înscrisuri care indică asupra unor mijloace băneşti în euro.
Totodată, la complicele acestuia au fost depistate şi ridicate trei telefoane mobile, două sticuri şi o carte de vizită, care urmează să fie analizate şi cercetate împreună cu alte probe administrate în cadrul acestei cauze penale.
Menţionăm că Ruslan Popov este suspectat de faptul tăinuirii şi deghizării naturii, originii, dar şi deplasării proprietăţii reale a unui bun imobil, aflat în centrul capitalei, pe care îl deţinea în calitate de beneficiar efectiv.
În perioada anilor 2013-2019, acesta a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil vizat pe numele unei persoane interpuse, în scopul tăinuirii veniturilor ilicite investite în acest bun, care se atribuie la categoria proporţiilor deosebit de mari.
Popov a fost citat la Procuratura Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit şi a fi audiat pe marginea circumstanţelor cazului investigat.
Procurorii anticoruptie au descins astăzi cu perchezitii la fostul șef adjunct al Procuraturii Generale, Ruslan Popov.
Informaţia a fost confirmată pentru Ziarul NAȚIONAL de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.
"Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar pornit pe faptul spălării de bani", ne-a spus Mariana Cherprec.
Amintim că Ruslan Popov a fost suspendat din funcția de adjunct al procurorului general în decembrie 2021, după ce a fost pornită o urmărire penală pe numele fostului său şef, Alexandr Stoianoglo, suspendat din funcție mai devreme.
Mai târziu, și pe numele său a fost deschis un dosar penal, fiind învinuit de îmbogățire ilicită în baza unor investigații jurnalistice, potrivit cărora ar fi beneficiarul final al unei livezi moderne şi al unui frigider pentru păstrarea fructelor, înregistrate pe numele tatălui său.
Vom reveni cu detalii
190
Meta și YouTube, obligate de un juriu american să plătească despăgubiri pentru dependența de social media a unei tinere
27.03.2026
05:11
273
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
369
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
349
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
470
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
430
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
452
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
475
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
543
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
517
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
51
Meta și YouTube, obligate de un juriu american să plătească despăgubiri pentru dependența de social media a unei tinere
27.03.2026
05:11
244
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
345
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
328
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
463
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
421
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
444
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
466
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
534
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
510
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
372
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
580
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
494
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
541
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
515
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
668
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
489
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
524
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
580
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
544
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
445
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
534
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
457
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
504
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
494
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














