Noi dezvăluiri despre sănătatea renumitei Celine Dion, la câteva zile după ce a anulat concertele din turneul Courage
2824
La câteva zile după ce Celine Dion a anunțat oficial că își anulează show-urile din cadrul turneului „Courage”, o sursă apropiată cântăreței a făcut dezvăluri legate de decizia acesteia, scrie People.
În decembrie, vedeta pop în vârstă de 55 de ani a dezvăluit că a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide.
Săptămâna trecută, Dion a anunțat că „nu a putut să se pregătească așa cum ar fi trebuit și să efectueze restul turneului” din cauza acestei afecțiuni, anulând toate concertele programate în turneu până în aprilie 2024.
Acum, o sursă a declarat pentru People că decizia a fost luată în interesul fanilor ei. „Scopul este ca ea să plece din nou în turneu, cu siguranță, dar când ce se va simți mai bine”. „În acest moment se concentrează pe sănătatea ei. Nu putea să continue să amâne spectacolele, nu ar fi fost corect pentru fani”.
„Pe măsură ce lumea a ieșit din pandemie, Celine a continuat să fie tratată pentru o afecțiune medicală ce o împiedică să facă performanță. Celine lucrează la recuperarea ei”, se arată în comunicatul dat publicității săptămâna trecută de echipa artistei.
„Avem toată speranța că într-o zi, curând, Celine va putea veni în toate aceste orașe din Europa pentru a cânta pentru fanii ei minunați, dar acel moment pur și simplu nu este acum”. „Echipa medicală a lui Celine continuă să o evalueze și să trateze afecțiunea”, se mai precizează în declarație.
Dion și-a cerut scuze susținătorilor săi pentru anuarea concertelor, reiterând că „nu renunță”.
„Îmi pare atât de rău că vă dezamăgesc pe toți din nou... și chiar dacă asta îmi rupe inima, cel mai bine este să anulăm totul până când sunt cu adevărat gata să mă întorc pe scenă... Nu renunț. … Abia aștept să va revăd! – Celine”, a scris ea pe Twitter.
Celine a dezvăluit în urmă cu câteva luni că a fost diagnosticată cu teribila boală neurologică rară și incurabilă care poate provoca spasme musculare debilitante.
„M-am confruntat cu probleme de sănătate de mult timp și mi-a fost foarte greu să fac față acestor provocări și să vorbesc despre toate acestea”, a spus ea atunci, citată de PRO FM.
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















