Noi amenințări de la Kremlin! Moscova a folosit pentru prima oară termenul „război” privind invazia din Ucraina: „Toată lumea trebuie să înțeleagă asta”
1096
Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat despre conflictul din Ucraina că a început ca o „operațiune specială”, dar acum, din cauza intervenției occidentale, Rusia se află în război. El a mai subliniat că Rusia nu poate permite în apropierea granițelor sale a unei țări care încearcă să-i ia din teritoriu, făcând referire la regiunile anexate ilegal de Rusia, scrie publicația rusă Meduza.
Dmitri Peskov a făcut aceste declarații într-o conversație cu jurnaliștii de la Argumenti i Fakti.
„Suntem în război. Da, a început ca o operațiune militară specială, dar de îndată ce acest grup s-a format acolo, când Occidentul a devenit un participant de partea Ucrainei, pentru noi a devenit deja un război. Sunt convins de asta. Și fiecare trebuie să înțeleagă acest lucru pentru propria mobilizare internă”, a spus reprezentantul Kremlinului.
Peskov a menționat că Rusia va continua să acționeze în acest război în așa fel încât Ucraina să nu-i amenințe cetățenii și teritoriile. El a făcut noi amenințări la adresa Ucrainei, afirmând că Rusia nu poate permite existența unui stat care și-a „afirmat intenția de a folosi orice metodă” pentru a lua Crimeea și teritoriile noilor regiuni anexate ilegal de Rusia – regiunile Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Luhansk, transmite Libertatea.
Potrivit Peskov, acum este important să fie protejați locuitorii noilor regiuni și „eliberarea teritoriului acestor oameni, care este în prezent ocupat de facto de regimul de la Kiev”.
„Avem patru zone federale noi (regiuni teritoriale, cele anexate de Rusia după invazia Ucrainei, n.red.). Iar principalul lucru pentru noi este să protejăm oamenii din aceste regiuni și să eliberăm teritoriul acestor regiuni, care este în prezent ocupat de facto de regimul de la Kiev”, a spus Peskov.
La o conferință de presă care a urmat interviului citat, secretarul de presă al lui Putin a și fost întrebat dacă cuvintele sale au însemnat că statutul juridic al operațiunii speciale s-a schimbat. El a răspuns: „Acest lucru nu are legătură cu nicio modificare legală. Acesta este o operațiune specială de jure, dar de facto pentru noi s-a transformat într-un război, după ce Occidentul colectiv crește din ce în ce mai direct nivelul său de implicare în conflict”.
De când a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022, Rusia a spus că nu a declanșat un război, numindu-l „operațiune militară specială”. De atunci, rușii care au folosit cuvântul „război” au fost sancționați pentru „discreditare a armatei ruse”.
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
08.10.2026
10:58
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















