Nicolae Enciu // RSSM: Violența și jaful ca realități ale cotidianului în procesul reinstaurării puterii sovietice în Basarabia

„Istoria este o știință a omului, știință a trecutului uman, și nu știință a lucrurilor sau a conceptelor. Nu există decât istoria omului și istorie în sensul cel mai larg. Îndatorirea istoricului este să regăsească oamenii care au trăit faptele și cei care, mai târziu, s-au instalat în ele cu toate ideile lor pentru a le interpreta”. Lucien Febvre (1878-1956)

Încă din anii ʼ30 ai secolului al XX-lea, unul din întemeietorii „Școlii de la Annales”, istoricul francez Lucien Febvre, a îndemnat cu insistență, că istoria trebuie să fie problematică și să se ocupe de oameni, altfel spus, să fie scrisă o „nouă” istorie, clar diferită de istoria pozitivistă, care devenise principalul adversar al istoriei noi, deoarece nu reconstituirea faptelor era de natură să restituie trecutul, ci redescoperirea oamenilor, prin intermediul faptelor. Pasiunea istoricului, repeta Lucien Febvre într-o conferință din 1941, „Vivre lʼhistoire”, este de „a descoperi oamenii, unicul obiect al istoriei, un obiect care nu este un fragment din realitate, un aspect izolat al activității umane, ci omul însuși, surprins în cadrul grupului, al cărui membru este”.

Pasiunea istoricului este de a descoperi oamenii, unicul obiect al istoriei

În istoriografia românească interbelică, Nicolae Iorga a afirmat chiar înaintea întemeietorilor „Școlii de la Annales”, că „legea «numărului mare», care ar suprima diferența reacțiunii individuale și ar simplifica observarea științifică a unui fenomen istoric, prin eliminarea unui număr enorm de factori mai slabi, e falsă și se reazemă pe potrivirea fortuită a unor cifre statistice”.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, diversele aspecte ale vieții cotidiene au constituit preocuparea de bază a școlii române de sociologie care, prin intermediul Seminarului de sociologie al Universității din București, al Institutului Social Român condus de prof. Dimitrie Gusti și al Fundației culturale „Principele Carol”, au urmărit „studierea și aprecierea amănunțită și documentată a realității sociale românești”. Amploarea activității școlii române de sociologie este ilustrată de faptul că, în perioada anilor 1925-1945, membrii numitei școli au studiat 626 de sate și orașe din diferite regiuni ale României conform metodei sociologice elaborate de prof. D. Gusti, după care „monografia este realitatea înfățișată de către monografist, care nu se amestecă și nu înlocuiește adevărul cu părerile lui, chiar dacă le socotește a fi de bună credință”.

Așa cum după august 1944, concomitent cu instaurarea unui regim politic dictatorial de tip sovietic, statutul științei istorice a suportat o transformare radicală, organele partidului comunist instituind o supraveghere și urmărire strictă a activității cercetătorilor științifici, studierea vieții cotidiene a populației a fost neglijată o bună perioadă de timp, astfel încât în prezent, în acest domeniu ne aflăm abia la etapa jalonării terenului. Așa cum pe bună dreptate afirmă francezii Philippe Ariès și Georges Duby în „Istoria vieții private”, în domeniul studierii vieții cotidiene a populației, „aidoma arheologilor care, pe o suprafață neexplorată, ale cărei bogății o cunosc, dar mult prea vastă pentru a fi cercetată pe toată întinderea ei, se mulțumesc să sape doar câteva tranșee de reperaj, putem doar sonda teritoriul, fără a nutri iluzia de a scoate la iveală ansambluri întregi”.

„Viața cotidiană în RSS Moldovenească (1944-1961)”

Din acest punct de vedere, volumul recent lansat al cercetătorului dr. Adrian Dolghi, „Viața cotidiană în RSS Moldovenească (1944-1961)” (Chișinău, 2024), este de natură să contribuie la reactualizarea unui domeniu de mare actualitate și importanță pentru înțelegerea complexității și diversității experiențelor trăite de populația din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în perioada stalinismului târziu (1944-1953) și în anii „slăvitului deceniu” în care Nichita Hrușciov s-a aflat la conducerea Uniunii Sovietice.

Așa cum menționează editorul volumului de documente, limita inferioară a lucrării este determinată de reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia și de restabilirea RSS Moldovenești în frontierele trasate în toamna anului 1940, iar limita cronologică superioară reprezintă data adoptării celui de-al treilea program al PCUS în anul 1961, la care s-a proclamat solemn trecerea la etapa construcției comunismului în URSS.

În conformitate cu principiul cronologic de ordonare a informației, documentele cuprinse în respectivul volum sunt grupate în două compartimente: 1) viața cotidiană în RSSM în ultima fază a epocii staliniste (1944-1953), și 2) viața cotidiană din RSSM în anii 1953-1961. Limita de separare a celor două perioade reprezintă anul 1953, când politica economică, socială și culturală a Uniunii Sovietice a cunoscut o modificare importantă, datorată venirii la putere a unei noi conduceri în frunte cu Nichita Hrușciov.

Constând din 193 de documente, selectate din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor, – acte normative de partid și de stat, scrisori și plângeri ale cetățenilor etc., traduse de editor din limba rusă în limba română, - informațiile puse în circuitul științific elucidează numeroase și variate aspecte ale vieții de zi cu zi a populației din RSSM, între care: violența și jaful ca realități ale cotidianului în procesul instaurării puterii sovietice în Basarabia; distribuirea raționalizată a produselor alimentare și a mărfurilor industriale de larg consum; rechiziționarea cerealelor și a produselor agricole; alimentația publică; problema asigurării cu spațiu locativ, cu îmbrăcăminte și încălțăminte a populației; influența Partidului Comunist (bolșevic) al Moldovei, a organizațiilor primare de partid asupra vieții private; controlul timpului liber; condițiile de trai ale țăranilor în anii 1944-1949; munca în colhoz în primii ani după colectivizarea în masă a gospodăriilor țărănești individuale; încadrarea tinerilor în organizația comsomolistă; situația materială și condițiile de trai ale nomenclaturii; presiunea ideologică asupra populației; sănătatea și situația sanitară; întrecerile socialiste, lupta cu specula ș.a.

Cu toate că după 1991, în special, au fost publicate numeroase lucrări speciale referitoare la foametea postbelică organizată, la colectivizarea forțată a agriculturii și la deportările din anii 1941, 1949 și 1951, volumul editorului Adrian Dolghi este esențial nu numai pentru cercetători și studenți, ci și pentru toți cei interesați de istoria postbelică a Basarabiei, marcată de o serie de cataclisme sociale, economice, politice și culturale nemaiîntâlnite până atunci în acest spațiu.

Regimul sovietic de ocupație a schimbat modul de viață și statutul „noii” intelectualități din Basarabia

Documentul nr. 17, bunăoară, ilustrează în modul cel mai pregnant modalitatea în care regimul sovietic de ocupație a schimbat modul de viață și statutul „noii” intelectualități din Basarabia imediat după august 1944. Autorul volumului publică, în acest sens, procesul-verbal al primului congres al intelectualilor din județul Bălți din 2 iunie 1945, privitor la subiectul „Sarcinile intelectualității sovietice în cauza lichidării consecințelor ocupației româno-germane în domeniul economiei, culturii și ideologiei”. Statutul de teritoriu ocupat al Basarabiei după august 1944 iese în evidență chiar din faptul că la acel prim congres al „intelectualilor” din județul Bălți au participat aproape în totalitate indivizi care nu aveau nimic în comun cu interesele și nevoile populației locale și, cu atât mai puțin, cu preocupări intelectuale, fiind aduși aici de unitățile Armatei Roșii „eliberatoare” – Kalinin, Hlebnikov, Zbacev, Kondratiev, Karhanina, Șubernețki ș.a. Prezidiul congresului a fost ales din 33 de persoane, constând inclusiv dintr-un prezidiu de onoare: Stalin, Molotov, Kalinin, Voroșilov, Hrușciov, Kaganovici, Beria, Malenkov ș.a.

Apreciind că „intelectualitatea Marii Uniuni Sovietice era educată, fortificată de Marele Partid Lenin – Stalin, de marii învățători Lenin și Stalin”, congresul „intelectualilor” din județul Bălți a avertizat, totodată, că „o mare parte” din populația Basarabiei era „îmbibată de o ideologie străină nouă”, urmând, în consecință, ca învățătorii să înceapă „culturalizarea” (îndoctrinarea.- n.n.) intensă a elevilor „în baza ideilor lui Marx, Engels, Lenin și Stalin”.

Un alt document, la fel de relevant, datat cu 21 august 1945, redă starea și măsurile de perfecționare a agitației politice în rândul populației din RSS Moldovenească. Din raportul respectiv aflăm că deja din acel an, în nou-creata RSSM fusese pusă la punct o rețea completă de școli politice, în care „muncitorii din organizațiile raionale ale populației moldovenești”, precum și într-un șir de școli și cercuri începuseră studierea intensivă a „Cursului scurt de istorie a PC (b) din întreaga Uniune”, dar și „istoria poporului moldovenesc” elaborată și adusă în Basarabia de peste Nistru, de la Tiraspol. Pentru educarea tineretului, în mod special, începuseră să funcționeze cercuri de studiere a Constituției sovietice staliniste, a cărților „tovarășului Stalin”, a statutului Uniunii leniniste comuniste a tineretului etc.

În raportul respectiv se mai menționacă, pentru încadrarea a cât mai multor țărani în activitatea obștească, în toate raioanele din RSSM s-a procedat la reorganizarea activității colectivelor de agitație și propagandă „cu remunerarea muncii”, - o nouă profesie adusă de regimul sovietic stalinist în Basarabia, - astfel încât fiecare sector agricol de 15-30 de gospodării să aibă câte un agitator permanent remunerat. Conform documentului citat, comitetele raionale de partid au selectat, deja în 1945, 3.914 astfel de agitatori și propagandiști, grupându-i în 322 de colective de agitație și propagandă.

Dintr-un alt document publicat în volumul dr. Adrian Dolghi, datat cu 31 decembrie 1945, aflăm că puterea sovietică avea „grijă” nu numai de îndoctrinarea populației locale, ci și de confortul material și locativ al generalilor și ofițerilor Armatei Roșii „eliberatoare”. Astfel, printr-o hotărâre a Sovietului Comisarilor Norodnici al RSS Moldovenești, semnată de președintele acestuia, Nicolai Grigorievici Coval (1904-1970), comitetele executive ale orașelor Chișinău, Tiraspol, Bălți, Florești și Kotovsk (actualul oraș Hâncești), erau obligate „să aloce Comisariatului Norodnic pentru Apărare al URSS, până la 1 octombrie 1946, spații locative în casele de locuit existente” în respectivele orașe, în conformitate cu o listă anexată la hotărârea respectivă.

Mai mult ca atât, comisariatele poporului, instituțiile, comitetele executive orășenești și comitetele executive raionale erau obligate, în continuare, să aloce Comisariatului Norodnic pentru Apărare, pentru soldații Armatei Roșii, în orașele și localitățile unde erau amplasate garnizoanele militare, 10 % din spațiile locative din casele noi construite, finisate și reconstruite, date în exploatare. Aceleași instituții erau obligate să aloce Comisariatului Norodnic pentru Apărare al URSS, „la solicitările districtelor militare”, loturi de pământ pentru construcția de locuințe noi, cu aprobarea finală a alocării terenurilor de către comitetele executive județene, orășenești și raionale. Se recomanda ca alocarea loturilor de pământ să se aprobe în limitele hotarelor orașelor, în care erau căi funcționale de acces, rețele electrice, apeduct și canalizare, conectate la rețelele orășenești.

Cotidianul, un strat al istoriei esențial pentru înțelegerea societății în ansamblu

Valoarea lucrării dr. Adrian Dolghi constă nu numai în relevanța documentelor de arhivă puse în circuitul științific, ci și, în egală măsură, în teoretizările autorului asupra „structurilor cotidianului” din RSS Moldovenească în anii 1944-1961. În opinia autorului, studiul vieții cotidiene în RSS Moldovenească este esențial pentru înțelegerea complexității proceselor sociale, etnice și economice generate de statul sovietic în această regiune, procese care au avut și continuă să aibă consecințe importante până în zilele noastre. În efortul definirii cât mai exacte a cotidianului ca obiect de studiu, dr. Adrian Dolghi a recurs la analiza conceptului respectiv prin prisma operelor lui Mircea Eliade (1907-1986), Fernand Braudel (1902-1985) și Sheila Fitzpatrick (n. 1941), fiecare dintre care oferă contribuții esențiale la înțelegerea conceptului în contexte distincte.

Astfel, în viziunea lui Mircea Eliade („Sacrul și profanul”), cotidianul nu este un simplu ansamblu de activități și obligații banale, ci reprezintă un context specific în care se manifestă tensiunea dintre sacru și profan. Analizată prin prisma teoriei lui M. Eliade, viața cotidiană din societățile totalitare de tip comunist (din URSS și statele socialiste) a fost marcată, în opinia autorului volumului, de un proces de secularizare profundă, în care manifestările tradiționale ale sacralității au fost în mare parte suprimate sau marginalizate, pentru a înlocui religia și ritualurile sacre tradiționale cu ideologia marxist-leninistă, care promova o viziune materialistă și ateistă asupra lumii.

Pentru Fernand Braudel, la rândul său, „cotidianul” reprezintă un strat al istoriei esențial pentru înțelegerea societății în ansamblu, dar care este adesea ignorat de istorici în favoarea evenimentelor spectaculoase sau a schimbărilor politice majore. În lucrarea sa „Structurile cotidianului: posibilul și imposibilul”, Fernand Braudel examinează viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, concentrându-se pe structurile materiale și economice care guvernează existența cotidiană și care, deși aparent stabile și neschimbate, joacă un rol decisiv în modelarea istoriei pe termen lung. Cotidianul, în viziunea lui Braudel, este sfera vieții umane caracterizată de stabilitate și repetitivitate, adică de lucrurile și obiceiurile care par a se schimba foarte lent sau deloc.

În sfârșit, o sursă de referință indispensabilă pentru analiza „vieții cotidiene” în contextul societății totalitare din Uniunea Sovietică, este lucrarea cercetătoarei Sheila Fitzpatrick „Stalinismul de fiecare zi. Viața cotidiană în Rusia sovietică a anilor 1930”. Fitzpatrick examinează modul în care politicile totalitare ale regimului stalinist au modelat viața de zi cu zi, evidențiind impactul profund al acestor politici asupra experiențelor individuale și colective. Autoarea a reușit să ofere o imagine complexă a vieții cotidiene în Rusia sovietică din anii ʼ30 ai secolului al XX-lea, elucidând diverse structuri ale cotidianului specifice societății cercetate și demonstrând cum, în ciuda unei atmosfere de frică și penurie, oamenii au găsit modalități de a viețui și de a se adapta.

La o privire de ansamblu, volumul cercetătorului Adrian Dolghi „Viața cotidiană în RSS Moldovenească (1944-1961)” constituie o contribuție esențială la elucidarea, în baza unor documente originale de arhivă, a realităților și instituțiilor sociale care s-au manifestat în viața de zi cu zi a populației din Moldova sovietică în anii 1944-1961. Perioada investigată de autor s-a caracterizat printr-o organizare socială, economică, culturală și politică bazată pe dictatul ideologic al unui partid bolșevic totalitar, pe înfometare, teroare, deportări, colectivizare, industrializare și un control politic strict, toate având un impact profund negativ asupra vieții cotidiene a populației. Cu toate că a pretins să instituie o organizare superioară a unei societăți ideale fără clase, reglementările economice și sociale la care a recurs Partidul Comunist bolșevic în teritoriul Basarabiei ocupate, au avut drept consecință inevitabilă o penurie constantă și generalizată a produselor de bază. În condițiile unui sistem economic, politic, social și cultural nefiresc, construit ca o antiteză a modelului european și a celui occidental, populația din RSS Moldovenească a fost nevoită să se confrunte cu dificultăți permanente în procurarea de alimente, cu sistemul de cartele care limitau accesul la bunurile esențiale, trăind într-o stare de austeritate degradantă și umilitoare, justificată de organele de partid de necesitatea depășirii consecințelor războiului și de imperativul colectivizării, industrializării și militarizării vieții cotidiene, ca răspuns la pericolele reinstaurării „regimului burghezo-moșieresc”.

Text semnat de Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, pentru Ziarul NAȚIONAL