Netflix: Cei mai temuți critici de film spun că o nouă producție va concura la Oscar și va fi cel mai amuzant film al anului
2965
Don’t Look Up / Nu privi în sus, o satiră cu distribuție stelară, va fi pe ecranele cinematografelor pe 10 decembrie. Dar cei mai exigenți critici de film s-au și năpustit pe Twittter, spunând că noua comedie cu buget mare a lui Netflix, care a fost filmată în regiunea orașului Boston, va fi printre producțiile cu nominalizările la un număr cu două cifre de premii Oscar, scrie Boston.com .
Filmul, despre care regizorul Adam McKay recunoaște că este o parabolă la schimbarea climei, are în centru doi astronomi (Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio) care trebuie să convingă lumea să acorde atenție unei comete care are "100% șanse" să distrugă planeta dacă nu se face nimic.
Teribilele avertizări ale cuplului sunt total ignorate de un public indiferent, ca și de combativa administrație care-i include pe președinta Jamey Orlean (Merryl Streep) și pe fiul/consilierul ei prezidențial Jason (Jonah Hill).
După premiera mondială din noiembrie, cei prezenți și-au mărturisit primele reacții pe Twitter, consensul părând a fi că filmul este în același timp foarte dezolant și foarte amuzant.
Mulți critici au fost de părere că Don’t Look Up ar putea obține mai multe nominalizări la premiile Oscar, unul de la Variety spunând chiar că n-ar fi excluse peste 10.
Tomris Laffley de la Variety spune chiar că "Don’t Look Up este satira Wag the Dog-combinată cu-Deep Impact de care nici nu știam că am nevoie".
Filmul va intra în streaming pe 24 decembrie, așa că vă puteți convinge să-l includeți de pe acum pe lista proprie de vizionări (Netflix vi-l va scoate negreșit în față) după ce veți citi în textul original părerile celorlalți temuți critici de film americani.
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
Kremlinul îl așteaptă pe Zelenski la Moscova pentru o întâlnire cu Putin, când va fi gata să ia decizii importante
Medvedev contestă legitimitatea sancțiunilor occidentale: „Toate restricțiile împotriva Rusiei sunt ilegale”
Armata ucraineană neagă pierderea orașului-cheie Kostiantinivka și susține că luptele continuă în zonă
Rusia anunță zeci de drone ucrainene doborâte la Sankt Petersburg și un terminal petrolier lovit
















