Nepotul Regelui Mihai a ales un loc ISTORIC pentru cununia religioasă
1700
Mediafax
Cununia religioasă a fostului principe Nicolae cu Alina-Maria Binder va avea loc în 30 septembrie, la Sinaia, oraşul unde s-a născut regele Mihai I, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a acestuia.
„Nicolae al României şi Alina-Maria Binder sunt încântaţi să anunţe oficierea cununiei religioase la Biserica «Sfântul Ilie» din Sinaia, în data de 30 septembrie 2018. Cununia religioasă va fi urmată de recepţie la care vor participa invitaţi din România şi de peste hotare”, a anunţat, duminică, pe Facebook, fostul principe Nicolae.
Nepotul Regelui Mihai a cerut-o în căsătorie pe Alina Maria Binder, în iulie 2017, în timpul vacanţei petrecute împreună în Cornwall. Inelul de logodnă este datat 29 iulie 2017, a dezvăluit Nicolae Medforth-Mills pentru postul naţional de televiziune, transmite Mediafax.
Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010. În august 2015, Regele Mihai a decis retragerea titlului principelui Nicolae. „Aceasta nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment”, a explicat, la vremea respectivă, consilierul personal al familiei regale, Ion Luca Vlad.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















