14:14:38 16.12.2025
Stiri

Nemțov, politicianul asasinat la Moscova, intenționase să ceară azil în Lituania în 2012

Știri 02.03.2015 08:48 Vizualizări998
Nemțov, politicianul asasinat la Moscova, intenționase să ceară azil în Lituania în 2012 15min.lt

Opozantul rus Boris Nemțov, asasinat la Moscova, intenționase să ceară azil politic în Lituania în 2012, temându-se de persecuții din partea Kremlinului, a declarat sâmbătă pentru AFP Andrius Kubilius, prim-ministru al acestui stat baltic la acea vreme.

Kubilius a asigurat că i-a promis lui Boris Nemțov că va fi primit în țara sa, în timpul unei conversații private, pe marginea congresului partidului său conservator în 2012. Opozantul a decis în cele din urmă să rămână în Rusia.

„Nemțov a spus că se temea că va fi arestat și întemnițat" după protestele opoziției ruse contra celui de-al treilea mandat prezidențial al lui Vladimir Putin în 2012, a indicat Kubilius.

„El a întrebat dacă Lituania i-ar putea acorda azil politic. I-am spus să nu aibă îndoieli în legătură cu acest subiect și i-am propus să rămână aici. În cele din urmă, el a renunțat", a adăugat fostul șef al Guvernului lituanian, scrie Agerpres.

Fostul viceprim-ministru rus Boris Nemțov a fost ucis la Moscova în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropierea Kremlinului.

Lituania este unul din membrii NATO și UE cei mai critici față de Moscova. Vilnius a cerut în mod repetat întărirea sancțiunilor economice ca răspuns la politica rusă în Ucraina.

Potrivit președintei lituaniene, Dalia Grybauskaite, asasinarea lui Boris Nemțov a arătat că Rusia „se scufundă în întunericul terorii împotriva propriului popor".

Un marș este programat duminică la Vilnius, în memoria lui Boris Nemțov și în spirit de solidaritate cu opozanții ruși care organizează un miting în aceeași zi la Moscova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
16.12.2025 08:32 416 Horoscopul zilei 16.12.2025
Top stiri
16.12.2025 08:32 402 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte