Negocierile de aderare a R. Moldova la UE ar putea fi lansate în martie 2024. Recean: „R. Moldova este CAMPIOANĂ la implementarea REFORMELOR, dar trebuie să fim împreună cu Ucraina, la pachet, pentru deschiderea negocierilor”
2340
Prim-ministrul Dorin Recean consideră că sunt șanse mari ca negocierile de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană să fie lansate până la finele anului 2023, însă nu poate fi exclusă și ipoteza ca acestea să fie amânate până în martie 2024.
Șeful Guvernului a declarat joi-seară, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal Tv, că R. Moldova a îndeplinit în proporție de 94 la sută cele nouă recomandări ale Comisiei Europene și, în mod firesc, negocierile ar urma să fie deschise la reuniunea Consiliului Europei de perioada 14 - 15 decembrie curent.
„Am ferma convingere că vor fi deschise negocierile de aderare. Dacă nu în decembrie, atunci în martie. Noi am realizat în proporție de 94% condiționalitățile. R. Moldova e campioană la implementare, în sensul ajustării legislației și implementarea legislației. Comisia Europeană a apreciat la scară maximă efortul și rezultatul implementării acestor reforme. Iată că lucrul acesta trebuie să fie materializat printr-o decizie a Consiliului European. Dacă decizia nu va fi luată acum, atunci va fi luată în martie, dar oricum acest lucru se va întâmpla”, a punctat Recean.
În opinia prim-ministrului, indiferent ce se va întâmpla în decembrie, toată lumea „trebuie să rămână conectată” și să muncească în vederea implementării reformelor.
„Reformele pe care le implementăm, legislația pe care o ajustăm sunt pentru cetățenii R. Moldova. Noi construim Europa acasă absolut în toate domeniile. Noi avem făcută deja o alegere. Avem ferma convingere că vom deschide negocierile. Poziția noastră este fermă: trebuie să fim împreună cu Ucraina, la pachet, pentru deschiderea negocierilor. Suntem alături de prietenii și vecinii noștri. Noi suntem recunoscători pentru curajul și vitejia ucrainenilor. Astăzi ucrainenii asigură pacea și securitatea în regiunea noastră”, a conchis Dorin Recean.
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















