Natalia Gavrilița: „R. Moldova este la o răscruce istorică și e de datoria noastră să folosim această oportunitate. Pentru prima dată de la obținerea independenței avem un adevărat proiect de țară – integrarea europeană”


Statutul de țară-candidată pentru aderare la UE acordat R. Moldova în luna iunie curent reprezintă un angajament ferm pentru construirea unui „stat modern democratic, cu economie rezilientă și justiție independentă”. Totuși, acest parcurs necesită efortul întregii societăți, a declarat astăzi prim-ministra Natalia Gavrilița, în deschiderea celei de-a noua ediții a Forumului de Integrare Europeană a Republicii Moldova, care are loc la Chișinău.
„Republica Moldova este la o răscruce istorică și e de datoria noastră să folosim această oportunitate. Pentru prima dată de la obținerea independenței, avem un adevărat proiect de țară – integrarea europeană, care va necesita efortul întregii societăți”, a declarat șefa Guvernului.
Potrivit Nataliei Gavrilița, sondajele de opinie arată că nu toți cetățenii sunt convinși de necesitatea parcursului european, în condițiile în care Republica Moldova este ținta unui război hibrid care se manifestă prin dezinformare, incitarea la dezordini în masă sau folosirea energiei ca armă.
„Acest război hibrid este cea mai importantă provocare pentru integrarea europeană. Forțele pentru hoție și război, care vor să anihileze drumul nostru spre lumea liberă, vor să compromită acest parcurs. E nevoie de un efort comun al societății civile, al autorităților și al agenților economici pentru a combate acest fenomen. În al doilea rând, trebuie să înțelegem că pornim pe acest drum cu moștenirea a trei decenii în care administrația publică a suferit o veritabilă hemoragie de oameni. Complexitatea îndeplinirii condiționalităților pentru aderarea la UE ne obligă să facem eforturi pentru a atrage resurse umane suplimentare competente, cu expertiză și limbi străine. Ne dorim în special tineri și oameni care să își dorească nu să stea de-o parte, ci să se implice și să scrie o filă nouă în istoria Republicii Moldova”, a punctat prim-ministra.
În cadrul discursului său, șefa Guvernului a amintit că dorința tuturor este ca războiul din Ucraina să se încheie și oamenii din Ucraina să poată trăi fără frică.
„Situația de securitate din regiune este printre principalele piedici, la fel ca și sincopele de energie și rachete care survolează sau chiar cad în Republica Moldova. Riscurile de securitate sunt exacerbate și de existența unui conflict înghețat în regiunea transnistreană. Așadar, deși Constituția Republicii Moldova prevede statutul de neutralitate, noi vom trebui să ne consolidăm capacitățile de apărare pentru a ne putea proteja. Trebuie să facem pași rapizi pentru a reclădi statul de drept și a aduce legea în capul mesei și să combatem corupția și hoția, inclusiv cu ajutorul cu structurilor internaționale”, a mai spus prim-ministra Natalia Gavrilița.
Menționăm că Forumul de Integrare Europeană a Republicii Moldova este organizat de Friedrich Ebert Stiftung Moldova (FES), Asociația pentru Politica Externă APE, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE).













































































