01:57:52 20.12.2025
Stiri

Motivul pentru care extratereştri NU ne-au vizitat până acum

Știri 26.01.2016 11:01 Vizualizări1266
Motivul pentru care extratereştri NU ne-au vizitat până acum antena3.ro

„Este posibil ca în Univers să existe planete locuibile, unele dintre acestea putând fi populate deja de extratereştri”.

Conform unui studiu realizat de cercetători ai Universităţii Naţionale din Australia, motivul pentru care nu am descoperit extratereştri până în momentul de faţă ar putea fi acela că ei au murit deja.

Ipoteza se bazează pe cunoştinţele pe care le au oamenii de ştiinţă despre primul miliard de ani din viaţa fiecărei planete.

Astfel, se presupune că, în prima fază a existenţei lor, planetele sunt extrem de instabile şi au o compoziţie atmosferică şi o temperatură fluctuantă. Drept urmare, toţi aceşti factori împiedică posibila apariţie a unor forme de viaţă.

Spre deosebire de aceste cazuri, planeta noastră a fost mult mai privilegiată sau cel puţin aşa cred oamenii de ştiinţă australieni. Conform opiniilor acestora, succesul apariţiei vieţii pe Terra se datorează faptului că primele forme de viaţă au avut capacitatea de a influenţa mediul înconjurător, potrivit realitatea.net.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 646 Horoscopul zilei 19.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte