Moțiunea simplă, înaintată de socialiști și comuniști asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției în domeniul justiției, a PICAT. Ministrul Litvinenco: „Acești deputați sunt instrumente ale hoților fugari”
1733
Moțiunea simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției în domeniul justiției, înaintată de fracțiunea parlamentară a socialiștilor și comuniștilor a fost respinsă astăzi de către Parlament. În favoarea acesteia au votat doar 25 de comuniști și socialiști.
Reprezentanții opoziției proruse și-au formulat majoritatea întrebărilor pentru ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în baza scurgerilor de pe contul său de Telegram, amenințându-l cu dosar penal, inclusiv pentru „uzurpare a puterii”, pentru care nu există termen de prescripție, și i-au solicitat demisia.
În replică, ministrul Litvinenco a declarat că această corespondență privată care a ajuns în spațiul public, ceea ce înseamnă prin încălcarea legii, ar fi trucată, printre lucruri adevărate fiind strecurate și neadevăruri pentru a manipula opinia publică.
Sergiu Litvinenco a declarat că dânsul nu a furat din banii publici, nu a luat mită și „doarme liniștit”.
În discursul său, ministrul Litvinenco a arătat că deputații care au depus moțiunea simplă ar fi „instrumente ale hoților fugari”.
„Un grup de hoți care vrea să scape de pușcărie a depus o moțiune folosindu-se de un grup de deputați. (...) Șefii lor sunt Șor, Plahotniuc și Platon care stau în afara republicii”, a punctat Litvinenco, acuzând că aceștia s-ar folosi de democrație pentru a o distruge.
Ministrul a adăugat că cetățenii R. Moldova își doresc „dreptate pentru oameni și hoții la pușcărie” și a remarcat faptul că deputații din opoziție sunt „într-un gând cu oligarhii fugari” atunci când își formulează acuzațiile. El a fost aplaudat atunci când a amintit că Aeroportul Internațional Chișinău, „furat de Ilan Șor de la cetățeni”, a fost întors în gestiunea statului, că dosarul lui Vlad Plahotniuc va fi examinat de către instanță în lipsa acestuia, dosarul lui Igor Dodon este examinat la Curtea Supremă de Justiție, iar Veaceslav Platon este investigat pe mai multe capete de acuzare.
Deputatul fracțiunii majoritare, Vasile Grădinaru, a punctat că, deși deputații din opoziție au depus o moțiune simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției în domeniul justiției, nu au arătat nicio pretenție față de aceste politici, dar au folosit această ocazie pentru a răspândi „informațiile false” care au apărut în public după spargerea contului de Telegram al lui Sergiu Litvinenco.
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















