Moțiunea simplă împotriva Corinei Fusu a fost RESPINSĂ. Au votat deputații PSRM, PCRM și PLDM
1250
Moțiunea simplă depusă de fracțiunea socialiștilor prin care s-a cerut demisia ministrei Educației, Corina Fusu, a fost respinsă astăzi de Parlament.
Pentru demiterea ministrei au votat 31 de deputați din fracțiunile socialiștilor, comuniștilor și liberal-democraților.
„Noi nu ne aflăm în fața unei dileme pentru că lucrurile sunt foarte clare. Nici nu vrem să ne solidarizăm cu această moțiune care de altfel este foarte prost argumentată. Dar odată cu venirea dvs. în fruntea ministerului s-a produs politizarea acestei instituții, au fost repuse în funcții persoane compromise, certate cu legea. Situația din domeniul educației a devenit mult mai precară. Politicile educaționale sunt de formă. Echipa dvs. este ineficientă în elaborarea acțiunilor aferente Codului Educației. Dvs. nu ați pășit cu dreptul în această funcție și este mai bine și pentru minister, și pentru dvs. să plecați”, a declarat deputata liberal-democrată Maria Ciobanu, argumentând motivele pentru care PLDM va vota pentru demisia Corinei Fusu.
Cele mai multe obiecții la adresa ministrei au fost formule în legătură cu organizarea concursurilor pentru funcțiile de directori și directori adjuncți de instituții preuniversitare, conducerea ministerului fiind acuzată că ar truca aceste concursuri, astfel încât învingători să ajungă reprezentanți ai Partidului Liberal sau persoane loiale conducerii ministerului.
Ministra Educației a respins toate acuzațiile, explicând că concursurile sunt organizate de direcțiile de învățământ raionale, iar testele sunt generate de computere, de aceea concursul nu are cum să fie fraudat.
Socialiștii au acuzat-o pe Corina Fusu de unionism, pentru promovarea limbii și literaturii române pentru a fi studiată în instituțiile de învățământ alolingve.
„Voi sunteți mai răi decât unioniștii. Ei deschis spun că sunt pentru lichidarea statului. Voi prin ideea de federalizare urmăriți dispariția statului R. Moldova, asta chiar dacă vă declarați stataliști”, i-a sărit în apărare liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.
„Suntem mai răi ca unioniștii. Noi nu ne comportăm ca femeile de moravuri ușoare. Să votezi pentru miniștri unioniști și pentru miniștri care vor să ne ducă în NATO, iar pe de altă parte să pledezi pentru statalitate asta… v-aș spune eu cum se numește”, a venit cu o replică Igor Dodon, președintele PSRM.
Precizăm că moțiunea împotriva Corinei Fusu este prima dintre cele depuse de PSRM care este dezbătută în Parlament. Urmează moțiunile împotriva ministrului Apărării, Anatol Șalaru, și a ministrului Finanțelor, Octavian Armașu.
19.12.2025
19:18
302
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
492
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
862
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
813
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1220
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1351
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1193
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1133
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2112
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1279
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
19.12.2025
20:34
116
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
275
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
272
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
291
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
345
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
579
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
418
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
355
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
401
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
536
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
498
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
445
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
485
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
449
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
643
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
539
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
468
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
517
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
465
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
494
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
494
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
557
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
557
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
612
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
601
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














