Cetățenii R. Moldova, MONITORIZAȚI atunci când efectuează operațiuni la casele de schimb valutar. Tot procesul va fi FILMAT
4830
moldnova.md
Cetățenii R. Moldova care vor dori să vândă sau să cumpere valută la schimburile valutare din republică vor fi obligatoriu filmați, potrivit unor modificări la legislația în domeniu, aprobate astăzi de Guvernul R. Moldova.
Potrivit proiectului, unitatea de schimb valutar este obligată să asigure supravegherea și înregistrarea video a activității de schimb valutar în numerar cu persoane fizice pe toată durata programului de lucru în regim real. Înregistrările video trebuie să permită vizualizarea persoanei care efectuează operațiunea de schimb valutar, dar și mâinile casierului.
Totodată, înregistrările video ale unității de schimb valutar trebuie să fie păstrate, în formă digitală și în condiții de securitate, cel puțin 15 zile calendaristice și să fie prezentate pentru verificare la solicitarea organelor controlului valutar.
În caz de defecțiune tehnică a sistemului de supraveghere și înregistrare video a activității de schimb valutar sau în caz de alte incidente care au făcut imposibilă supravegherea și înregistrarea video, unitatea de schimb valutar este obligată să sisteze activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice până la înlăturarea cauzelor care nu permit supravegherea și înregistrarea video.
Documentul mai prevede că unitatea de schimb valutar este obligată să înregistreze fiecare operațiune de schimb valutar în numerar cu persoane fizice și să nu admită divergențe între valoarea operațiunilor înregistrate și soldurile de mijloace bănești circulante.
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















