07:20:25 16.01.2026
Stiri

Modelul de cooperare moldo-română din educație și cultură ar putea fi EXTINSĂ și în domeniul tineretului și sportului

Social 07.06.2018 16:39 Vizualizări1742
Modelul de cooperare moldo-română din educație și cultură ar putea fi EXTINSĂ și în domeniul tineretului și sportului

România și R. Moldova ar putea crea un cadru comun de cooperare în domeniul tineretului și sportului, după modelul programelor și acordurilor culturale și educaționale încheiate între București și Chișinău.

La această înțelegere au ajuns astăzi ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, și ministrul român al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 6-8 iunie curent.

În cadrul unei întrevederi dintre cei doi oficiali, Monica Babuc i-a mulțumit omologului său român pentru că a dat curs invitației de a vizita Republica Moldova, subliniind relațiile de prietenie şi cooperare dintre cele două state, care cuprind cele mai diverse domenii (educație, cultură, cercetare etc.), dovadă în acest sens fiind numeroasele proiecte realizate în comun.

La rândul său, ministrul Ioana Bran și-a exprimat disponibilitatea aprofundării cooperării, astfel încât organizațiile sportive și cele de tineret din Republica Moldova să beneficieze de diverse programe și proiecte de mobilitate și asistență oferite de România, dar și de Uniunea Europeană.

Oficialii au discutat despre perspectivele de cooperare între cele două ministere, fiind abordate mai multe subiecte privind schimbul de experiență și bune practici în domeniul tineretului și sportului pe diverse paliere (metodologia de finanțare a federațiilor sportive, accesarea de fonduri europene, reabilitarea și modernizarea infrastructurii sportive, promovarea voluntariatului); realizarea în comun a diferitor acțiuni cu participarea organizațiilor de tineret (tabere și școli de vară, conferințe, instruiri, întâlniri comune ale ONG-urilor de tineret din cele două state); stimularea cooperării transfrontaliere prin implicarea organizațiilor de tineret și a autorităților publice locale etc.

În R. Moldova, ministrul Ioana Bran va întreprinde vizite la mai multe instituții, cum ar fi Centrul sportiv de pregătire a loturilor naționale, inclusiv Baza sportivă de canotaj din orașul Vatra, Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Universitatea de Stat de Educației Fizică și Sport și Centrul de Tineret Orhei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 601 Horoscopul zilei 15.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte