MITĂ la nivel înalt: Un fost secretar de stat de la Ministerul Justiției în Guvernul Chicu a ajuns pe banca acuzaților după ce ar fi primit mii de euro ca să influențeze o decizie
2597
Un fost secretar de stat de la Ministerul Justiției este cercetat penal pentru trafic de influență și riscă până la șase ani de închisoare. Este vorba de Lilian Deliu, care a exercitat funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției în Guvernul condus de Ion Chicu.
Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a acestuia, inițiată în luna mai a anului 2022 de către Centrul Național Anticorupție în baza denunțului unui cetățean.
Ultimul s-a plâns că funcționarul de la Ministerul Justiției, știind că denunțătorul vrea să obțină autorizația de administrator autorizat, a pretins suma de 10 000 de euro și a primit 6 000 de euro, susținând că are influență asupra membrilor Comisiei de autorizare şi disciplină cu privire la promovarea examenului de calificare în profesia de administrator din cadrul Ministerului Justiției.
Totuși, fostul secretar de stat nu și-a onorat promisiunea.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Acesta riscă o amendă de până la 150 000 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani.
În scopul garantării executării pedepsei amenzii, oameni legii au aplicat sechestru asupra două terenuri ce aparțin învinuitului, în valoare de aproximativ 200 000 de lei.
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















