MISTERUL submarinului „evaporat” continuă
2317
sursa: google.ro Nicio pistă, niciun semn de viaţă, dar căutările continuă pentru a încerca să găsească epava submarinului argentinian San Juan, la împlinirea a două luni de la dispariţia sa în Oceanul Atlantic, în largul coastelor argentiniene.
Nava oceanografică rusă „Yantar” urma iniţial să îşi înceteze misiunea la 15 ianuarie, dar a primit ordin de la Moscova să continue, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Nu există un termen limită în ce priveşte căutările", a declarat purtătorul de cuvânt al Marinei argentiniene, Enrique Balbi.
Odată încheiată misiunea efectuată de Yantar, cel mai sofisticat vapor pentru căutare submarină echipat cu un submarin miniatură capabil să se scufunde la 6.000 de metri adâncime, autorităţile argentiniene intenţionează să facă apel la un operator privat, deoarece nu dispun de tehnologia necesară.
Marina nu mai are veşti despre San Juan şi cei 44 de membri ai echipajului de la 15 noiembrie, data ultimului mesaj indicând că submarinul se îndreaptă spre baza navală Mar del Plata, portul său de origine, după ce a avut o problemă cu bateriile.
Marinarii argentinieni şi străini implicaţi în căutările submarinului de fabricaţie germană cu propulsie electrică au examinat 54 de piste submarine, nave zăcând pe fundul Oceanului Atlantic, însă niciuna nu a corespuns cu San Juan, a precizat purtătorul de cuvânt.
În cursul celor două luni de căutări, 13 ţări şi-au oferit ajutorul Argentinei, printre care Statele Unite și Marea Britanie.
„Din nefericire, nu am putut stabili ce s-a întâmplat. Sunt diferite ipoteze. Nu putem privilegia niciuna atât timp cât nu l-am găsit şi nu am putut să îi examinăm coca”, a adăugat căpitanul Balbi.
30.07.2018
08:01
2648
Un schior dispărut în 1954 a fost identificat cu ajutorul reţelelor de socializare
09.05.2018
15:01
2911
A fost dat dispărut de 10 ani. Mama lui credea că e mort
04.04.2018
12:40
2301
Avertizarea comandantului forțelor NATO în Europa: Rusia ar putea distruge cablurile submarine de internet
07.01.2018
08:57
3783
Copilul de DOI ani dispărut în Suceava și căutat de peste 100 de polițiști a fost găsit mort
15.12.2017
16:01
4745
Răsturnare de situaţie în cazul submarinului argentinian dispărut
21.11.2017
09:30
2457
Prinși pe fundul oceanului într-un submarin. Șansele scad cu fiecare oră…
27.10.2017
20:01
3737
FOTO // Soţul ei a dispărut după nuntă. L-a căutat şi l-a găsit după 68 de ani
03.10.2017
20:01
4912
Ce s-a întâmplat cu submarinul Kursk. CONTROVERSE și speculații
20.07.2017
18:00
2252
Un cuplu, dispărut acum 75 de ani, a fost găsit abia acum
27.04.2017
17:30
6730
Un avion decolat şi dat DISPĂRUT a aterizat 47 de ani mai târziu! Ce au găsit specialiştii la bordul aeronavei
29.03.2017
08:03
2810
Considerat DISPĂRUT acum 81 de ani, a fost observat din nou. „Am verificat de două ori…”
20.03.2026
11:22
218
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
215
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
394
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
561
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
584
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
592
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
602
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
637
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
593
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
671
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
580
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
635
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
675
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
591
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
638
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
676
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
667
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
675
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
761
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
600
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
642
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
717
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
692
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
632
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
656
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














