Ministrul Educației: 125 de profesori din R. Moldova sunt infectaţi de COVID-19, iar alţi 250 se află în autoizolare
1533
„Nu am deschis şcolile pentru a le închide”, a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.
Oficialul a menţionat că, din numărul total de şcoli, 800 de instituţii de învăţământ au aplicat modelul I de studii, prezenţa fizică într-un singur schimb (în special şcolile din localităţile rurale); 105 şcoli au optat pentru învăţământul în două schimburi. Potrivit oficialului, maoritatea instituţiilor şcolare din Chişinău și din centrele raionale au optat pentru modelul mixt de studii, unul destul de complicat, pentru că presupune şi numite investiţii.
„În acest an, pregătirea pentru noul an de studii a început mult mai devreme, în luna iunie, imediat după încheierea anului şcolar, lucrurile au trebuit racordate la condiţiile pandemiei. Nu am fost niciodată în condiţiile unui război declanşat de pandemie şi toate politicile noastre au fost racordate la realităţile existente în R. Moldova. Rigorile sunt unele foarte dure, dar aceste rigori rezidă din instrucţiile Comisiei Excepţionale în Sănătate Publică şi de fiece dată sunt schimbate în funcţie de situaţia epidemiologică. Pe cât de sigur ne-am pregătit pentru noul an de studii vom vedea pe parcurs. Nu am deschis şcolile pentru a le închide”, a spus ministrul Educaţiei.
Oficialul a mai menţionat că mai rămân câteva şcoli închise, unele dintre acestea fiind în carantină, pe motiv că unele cadre didactice, dar şi elevi s-au infectat cu noul coronavirus. Potrivit lui Șarov, 125 de profesori sunt infectaţi de COVID-19, iar alţi 250 se află în autoizolare.
Totodată, ministrul a menţionat că o bună parte dintre şcoli nu şi-a reluat activitatea la 1 septembrie din motiv că nu au reuşit să încheie proiectele investiţionale, finanţate de către partenerii externi, care presupun renovarea şcolilor, iar unele instituţii de învăţământ au restanţe la capitolul aprovizionării cu apă potabilă.
În cadrul emisiunii, Igor Şarov a vorbit şi despre situaţia şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
„În cele opt şcoli din regiunea transnistreană avem 1 600 de copii şi 400 de cadre didactice. Procesul de studii a început în regim normal în toate şcolile, instituţiile au fost asigurate cu dezinfectanţi. Este obligaţia noastră morală de a susţine aceste şcoli”, a menţionat oficialul.
11.01.2026
15:42
378
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
398
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
555
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
442
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
687
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
11.01.2026
00:21
690
Armata SUA lovește ținte ISIS în Siria, în represalii după uciderea a doi soldați americani
10.01.2026
20:30
841
Ger accentuat și vânt mai puternic în Republica Moldova, duminică 11.01.2026
10.01.2026
12:00
856
Atac cu drone ucrainene provoacă incendiu la un depozit de petrol din regiunea Volgograd
10.01.2026
10:27
869
Washingtonul respinge drept „delirante” acuzațiile Iranului privind implicarea SUA în protestele de stradă
10.01.2026
08:34
777
Horoscopul zilei 10.01.2026
11.01.2026
15:42
331
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
371
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
532
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
432
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
672
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
11.01.2026
00:21
681
Armata SUA lovește ținte ISIS în Siria, în represalii după uciderea a doi soldați americani
10.01.2026
20:30
832
Ger accentuat și vânt mai puternic în Republica Moldova, duminică 11.01.2026
10.01.2026
12:00
846
Atac cu drone ucrainene provoacă incendiu la un depozit de petrol din regiunea Volgograd
10.01.2026
10:27
858
Washingtonul respinge drept „delirante” acuzațiile Iranului privind implicarea SUA în protestele de stradă
10.01.2026
08:34
769
Horoscopul zilei 10.01.2026
10.01.2026
08:03
819
Atacurile masive asupra Kievului forțează o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU luni
10.01.2026
06:40
1071
Zelenski avertizează: racheta Oreşnik folosită de Rusia împotriva Ucrainei este o provocare comună pentru Varşovia, Bucureşti, Budapesta şi alte capitale europene
10.01.2026
06:24
843
Zelenski acuză Rusia că folosește gerul pentru a distruge instalațiile energetice ale Ucrainei
10.01.2026
02:44
825
Marea Britanie investește 200 de milioane de lire pentru pregătirea trupelor în vederea unei posibile misiuni multinaționale în Ucraina
10.01.2026
00:01
1130
Macron decalează summitul G7 pentru a-i face loc lui Trump, care îşi serbează 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă
09.01.2026
22:03
1180
Medvedev justifică atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei ca „injecţie cu haloperidol” şi cere capturarea cancelarului german Friedrich Merz
09.01.2026
20:36
980
Răcire accentuată și episoade de ninsoare în Republica Moldova, sâmbătă 10.01.2026
09.01.2026
19:59
888
Hotelul Majestic din Cannes, evacuat după un incendiu izbucnit la spa: peste 400 de persoane scoase din clădire, fără victime
09.01.2026
17:19
1017
Meloni cere reluarea dialogului Europei cu Rusia, dar respinge revenirea rapidă a Moscovei în G8
09.01.2026
15:05
1247
Detalii terifiante despre ASASINAREA în Veneția a moldoveanului Sergiu Țărnă. Ucigașul ar fi un POLIȚIST: „A fost o execuție. Împușcătura a fost trasă de la mică distanță, iar bietul tânăr de 25 de ani nu a avut nicio șansă...”
09.01.2026
14:56
1222
Tânăr din Chișinău, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede de peste 700 000 de lei
09.01.2026
13:27
1060
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra revenirii războiului, denunţă „diplomaţia forţei” şi încălcarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial
09.01.2026
11:45
1313
Drumurile naționale rămân practicabile: sute de utilaje și muncitori acționează non-stop pentru siguranța traficului în condiții de iarnă
09.01.2026
11:43
1043
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți cei peste 4.200 de consumatori afectați de vremea nefavorabilă
09.01.2026
11:25
1218
Cod galben de vânt – 08.01.2026, ora 16 – 09.01.2026, ora 12
09.01.2026
08:09
911
Horoscopul zilei 09.01.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
16.87
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














